Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale continuă Olimpiada Copiilor Pentru Viitor la Ploiești
03 Octombrie 2010 Olimpiada Copiilor Pentru Viitor a ajuns sâmbătă la Ploiești.
Peste 45 de copii cu vârstele cuprinse între 10 și 14 ani, aflați într-o situa?ie de risc de excluziune socială și-au demonstrat talentele artistice la Ploiești, în faza regională Sud Muntenia a competiției.
Olimpiada Copiilor Pentru Viitor este parte a Anului european pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale în România, care are ca scop creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice cu privire la problematica sărăciei și excluziunii sociale și a debutat în data de 18 septembrie la Buzău, orașul gazdă al regiunii Sud Est.
Olimpiada Pentru viitor se adresează copiilor care provin din medii defavorizate, dar manifestă talente artistice deosebite. În acest fel sunt create premisele pentru ca acești copii să devină adulți cu competențe profesionale sporite care să îi ajute să depășească situația de sărăcie cu care se confruntă familiile lor. Olimpiada copiilor Pentru Viitor este un concurs de aptitudini (nu de cunoștințe școlare), pentru copiii care au vârsta între 10 14 ani, aflați într-o situa?ie de risc de excluziune socială. Participanții la concurs au fost selectați de Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din fiecare județ.
Olimpiada se desfășoară în perioada 16 septembrie 15 octombrie 2010, în mai multe etape, cuprinzând o fază regională și una națională. Probele vizează aptitudinile personale ale concurenților, talentele individuale și modul în care se pot exprima prin limbajul artistic și prin inițiativele personale.
În timpul etapelor Olimpiadei Copiilor Pentru Viitor, juriile vor fi formate din ambasadorii Anului European 2010 în România (dna. Leslie Hawke, dl. Cătălin Zamfir, dna. Narcisa Cumpănă, dl. Matei Ghigiu), reprezentanți oficiali ai Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, autorități publice, elevi premiați ai școlilor de artă, precum și personalități publice de mare notorietate.
La Ploiești au concurat copii din județele Prahova, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu. La eveniment au participat reprezentanți oficiali ai Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și reprezentanți ai oficialităților locale.
Cei cinci câștigători ai etapei regionale Sud Muntenia a Olimpiadei Copiilor Pentru Viitor sunt:
Veca Marius Gabriel, de 10 ani, din județul Argeș (Centrul de Tip Familial Găvana, Pitești);
Ciobotaru Mihai Cristian, de 12 ani din județul Dâmbovița (Liceul de Arte Bălașa Doamna, Târgoviște)
Cocoș Gabriel Mădălin, de 10 ani, din județul Giurgiu (Școala Generală nr. 10, Giurgiu)
Crăciun Geanina Nicoleta, de 14 ani, din județul Prahova (Organizația Umanitară Concordia, Ferma pentru copii, Comuna Ariceștii Rahtivani)
Pîrvan Elena, de 11 ani, din județul Teleorman (Școala Zaharia Stancu, Roșiorii de Vede)
Concursul va continua cu etapele regionale, care se vor desfășura în București - duminică, 03 octombrie 2010 (Regiunea București Ilfov), în Craiova - sâmbătă, 09 octombrie 2010 (Regiunea Sud Vest) și în Timișoara - duminică, 10 octombrie 2010 (Regiunea Vest).
Faza Națională a competiției va avea loc la București în data de 14.10.2010, fiind urmată de Festivitatea de Premiere, organizată tot la București, vineri, 15.10.2010.
Despre Anul European
În România, activitățile Anului European suntimplementate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Direcția programe incluziune socială. Programele naționale sunt finanțate cu 50% fonduri de la Comisia Europeană și 50% fonduri de la guvernele statelor membre. Inițiativele Anului european țintesc patru obiective
majore: recunoașterea dreptului celor care trăiesc în sărăcie și sunt excluși social la o viață demnă și la un rol activ în societate; stimularea responsabilității comune și a participării la lupta împotriva sărăciei; promovarea incluziunii sociale și obținerea unui angajament politic care să ducă la acțiuni concrete de eradicare a sărăciei și de combatere a excluziunii sociale, precum și asumarea acestor obiective de întreaga societate.
Tot în cadrul acestui program la nivel european, Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a lansat competiția na?ionala Jurnalistul Actor Social, de asemenea, parte a programului Anul European pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale în România.
Concursul se desfășoară în perioada 16 septembrie 01 decembrie 2010 și se adresează jurnaliștilor care au făcut prin puterea cuvântului demersuri în combaterea sărăciei și a excluziunii sociale. Concursul vizează desemnarea celui mai bun jurnalist de investigație socială pe fiecare categorie în parte: TV, radio, presă scrisă, online, fotojurnalism. Pentru mai multe detalii vă rugăm consultați informațiile de pe site-ul web www.jurnalistul-actorsocial.eu.
Mai multe informații despre activitățile Anului European, inclusiv programul național, sunt disponibile pe site-ul web: www.2010againstpoverty.eu și www.mmuncii.ro
Pentru mai multe informații sau solicitări, vă rugăm să o contactați: dra. Andreia Urzică, Graffiti PR, e-mail: andreia.urzica@graffitipr.ro, mobil: 0722 621 045.
05 octombrie 2010 |