conform prevederilor Legii nr. 331/2004 privind aprobarea
Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 21/2003 pentru completarea Legii nr.
550/2002 privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si
a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene
sau a consiliilor locale, precum si a celor aflate in patrimoniul regiilor
autonome de interes local;
            in baza Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si
regimul juridic al acesteia;
            in
temeiul Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala, cu modificarile
si completarile ulterioare,
H O T A R A S T E:
| Art. 1 | Aproba inchirierea in
  conditii de facilitati a spatiilor destinate creatiei artistice – ateliere,
  galerii, studiouri, sedii ale uniunilor de creatori, precum si altele
  asemenea – catre actualii utilizatori, nominalizate conform Anexei nr. 1 ce
  face parte integranta din prezenta hotarare. Inchirierea se face pe
  o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire conform legii. De la data incheierii
  contractelor de inchiriere pentru spatiile destinate creatiei artistice, va inceta
  valabilitatea contractelor de comodat incheiate intre Consiliul Local al
  Municipiului Ploiesti si Uniunea Artistilor Plastici – Filiala Ploiesti. | 
| Art. 2 | Stabileste tarifele
  lunare de baza pe mp. la chiriile pentru spatiile destinate creatiei
  artistice si terenul aferent acestora, diferentiate pe zone de atractie
  conform Hotararii Consiliului Local  al
  municipiului Ploiesti nr. 69/2001, astfel: a)     
  pentru spatii:   o       zona A -           2.000
  lei/mp o       zona B  -           1.800
  lei/mp o       zona C -           1.500
  lei/mp o      
  zona D -           1.300 lei/mp b)     
  pentru teren     o       zona A -           500
  lei/mp o       zona B  -           400
  lei/mp o       zona C -           300
  lei/mp o      
  zona D -           200 lei/mp Tarifele vor fi
  transformate in EURO, la cursul oficial al Bancii Nationale a Romaniei leu/EURO
  valabil la data adoptarii Hotararii Consiliului Local nr. 9/30.01.2004, in
  vederea consolidarii chiriei si protejarii acesteia de devalorizarea monedei
  nationale precum si de rata inflatiei. Plata chiriei se va
  face la cursul oficial al Bancii Nationale a Romaniei leu/euro valabil la
  data efectuarii platii.  | 
| Art. 3 | Prevederile prezentei
  hotarari intra in vigoare incepand cu data de 01.11.2004, data de la care
  prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 9/2004, Anexa nr. 2, pct. 1, lit.
  a se modifica in mod corespunzator. | 
| Art. 4 | Imputerniceste
  Directorul Serviciului Public Finante Locale si Administrarea Patrimoniului
  Ploiesti sa semneze contractele de inchiriere in conditiile prevazute la art.
  1 si art. 2 din prezenta hotarare. | 
| Art. 5 | Serviciul Public Finante
  Locale si Administrarea Patrimoniului Ploiesti va aduce la indeplinire
  prevederile prezentei hotarari. | 
| Art. 6 | Directia Administratie
  Publica, Juridic – Contencios din cadrul Primariei municipiului Ploiesti va
  aduce la cunostinta celor interesati prevederile prezentei hotarari. | 
 
| Data in Ploiesti, astazi, 28
  octombrie 2004   Presedinte de sedinta, Teodorescu Iulian |   Contrasemneaza, Secretar, Maria Magdalena Mazalu | 
LISTA
SPATIILOR DESTINATE CREATIEI ARTISTICE
| Nr. crt. | Utilizator | Adresa
  spatiului | Supraf.
  utila a spatiului(mp.) | Supraf.
  teren aferent (mp.) | Destinatia
  spatiului | 
| 1.      | Uniunea Artistilor Plastici – Filiala Ploiesti | Piata Victoriei nr. 4, bl. CC Vest | 182,50 | - | Galeria de
  Arta | 
| 2.      | Uniunea Artistilor Plastici – Filiala Ploiesti | Str. Panselei nr. 5 – 7 | 60,50 | - | Birouri –
  sediu  | 
| 3.      | Sutu Florinel | Piata Victoriei nr. 5, bl. B Est – subsol | 60,20 | - | Atelier de
  creatie | 
| 4.      | Cublesan
  Corneliu Florin | Str. Mihai Bravu nr. 49 | 16,00 | - | Atelier de
  creatie | 
| 5.      | Dunea Ionel | Str. Romana nr. 63  (notificare conform Legii nr. 10/2001) | 46,62 | - | Atelier de
  creatie | 
| 6.      | Lupu Nicolae | Str. Vlad Tepes nr. 21 (notificare conform Legii nr. 10/2001) | 64,23 | 75,54 | Atelier de
  creatie | 
| 7.      | Petri Eugen
  Ionel Valentin | Str. Vlad Tepes nr. 21 (notificare conform Legii nr. 10/2001) | 105,83 | 124,46 | Atelier de
  creatie | 
| 8.      | Bratu Justin | Str. Valeni nr. 24 (notificare conform Legii nr. 10/2001) | 31,70 | 20,00 | Atelier de
  creatie | 
| 9.      | Gheorghita
  Marilena | Str. Postei nr. 6 | 65,60 | 53,47 | Atelier de
  creatie | 
| 10.   | Stefanescu
  Speranta | Str. Postei nr. 6 | 47,80 | 38,96 | Atelier de
  creatie | 
| 11.   | Paraschivescu
  Valter | Str. Jianu nr. 8, ap. 37 | 28,62 | - | Atelier de
  creatie | 
| 12.   | Marian
  Marilena | Str. Jianu nr. 8, ap. 37 | 43,67 | - | Atelier de
  creatie | 
| 13.   | Manta Mihail | Str. Jianu nr. 8, ap. 38 | 50,00 | - | Atelier de
  creatie | 
| 14.   | Nicolae
  Adrian | Str. Jianu nr. 9, ap. 75 | 42,99 | - | Atelier de
  creatie | 
| 15.   | Voicu Mariana | Str. Jianu nr. 9, ap. 75 | 26,30 | - | Atelier de
  creatie | 
| 16.   | Pastina
  Ovidiu | Str. Jianu nr. 9, ap.74 | 34,74 | - | Atelier de
  creatie | 
| 17.   | Bejgu Marcel | Str. Ion Creanga nr. 15 | 30,43 | 116,00 | Atelier de
  creatie | 
| 18.   | Sinca Ion | Str. Ion Creanga nr. 15 | 37,84 | 116,00 | Atelier de
  creatie | 
| 19.   | Platon Vasile
  Dan | Str. Ion Creanga nr. 15 | 55,13 | 116,00 | Atelier de
  creatie | 
| 20.   | Ionescu
  Constantin | Str. Ion Creanga nr. 15 | 50,81 | 116,00 | Atelier de
  creatie | 
| 21.   | Milea Lucretia
  Rodica | Str. Ion Creanga nr. 15 | 49,52 | 116,00 | Atelier de
  creatie | 
| 22.   | Dumitru
  George | Str. Ion Creanga nr. 15 | 23,79 | 116,00 | Atelier de
  creatie | 
| 23.   | Macovei Stefan | Str. Ion Creanga nr. 15 | 93,55 | 116,00 | Atelier de
  creatie |