CLUBUL DE LITERATURĂ ŞI ARTE

  ALIN BOERU

episod

cortexuri crăpate,

crâmpeie de genunchi,

frânturi de unghii,oameni.

 

se unesc mâinile pe piept,

se ascultă sunetul picăturilor

de ceară, se simte mirosul de usturoi.

F U M A T U L    I N T E R Z I S !

mersul înapoi permis!

 

caut să scriu negru,

să ascult negru,

să vad negu,

să simt gri

să mor alb.

 

Simplul fapt al trecerii mele

printre rânduri deplasează

stratul de piele.

Plesneşte cu miros epidermă,

eliminând vapori de alcool din ţesuturile

vinovatului.

Scaunul e pus în funcţiune ;

se conectează firele

                                   în

                                               prizzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzZZZzză şi

începe masajul.

 

 

Figuri de ceară şi ochi,

Priviri de ceară şi nas

Piele înlocuită cu ceară,

nas înlocuit cu ochi,

PicaSSo înlocuit c-un nebun

 

 Va urma,

Exploatator de virgine,

mătăhalos,

iute,

febril…zguduitor…

Aşa era pe-atunci umărul meu…cu voce de copil urlau geamurile sparte…cu  plânset de copil plângeau oamenii…morţii ridicau mâini

   d e                            o a s e  

 

r e c i …

 

pe jos stau acum capace de bere

păpuşile beau vin…ca să-şi facă obrajii roşii

degetele manevrează feţele lor de porţelan, făcându-le să zâmbească.

 

Păpuşile nu sunt virgine niciodată…nu se întâlnesc

cu  p ă p u ş a r i i , nu fumează ţigări proaste,

nu poartă         (decât)                         fuste mini,

 nu !     nu !      nu !      nu !      nu !      nu !

 

treptele

            naşterii

                        se

                            termină        

                                       la stele

Mircea naşte broaşte, sau arici, sau maimuţe…Mamele îl ingrijesc dulce…îl alăptează mereu…îi cresc ochi la încheieturi, sprâncene pe coapse şi păr peste tot…E o ruină …nebărbierit, cu unghiile netăiate, cu umerii ascuţiţi, cu privirile tocite…Mircea moare.

sfârşit, 

 

 

 

Linişte…Aici Se Moare!                                        

 

ca o ultimă speranţă,

mă agăţ cu dinţii

de obrazul mărului şi muşc…

mâna îmi tremură, mărul se smuceşte

brusc

şi rămân cu o bucată de carne în gură.

 

Îmi ies ochii vişinii din orbite,

faţa-mi vânătă devine roz,

fălcile îmi obosesc amestecând piele

fină a fructului, dinţii mi se umplu

cu suc şi limba…

…limba…limba mea…cu care

odată

distilam fabrici întregi de vinuri…

limba mea a început să adoarmă;

aşchiile zemoase mă înţeapă

în papilele semiparalizate şi

nasul mi se înfundă cu mirosul de

sânge uscat.

 

Carapacea de plastic pe care

sunt nevoit să o port

peste gură

îmi asigură cantitatea necesară de viaţă.

Tubul gri stă fioros

lângă patul meu…

în care am început să mă afund încet…

şi din când în când ţâşneşte în corzile mele vocale.

 

ca o ultimă răscoală, plămânii mei…

…foştii mei plămâni…tuşesc,

se îneacă

zgomotos cu cancerul întins pe pereţi…

…AH, ce-aş fuma o ţigară!…să-mi ştiu suferinţa deplina,

să-mi sufoc odată venele

şi să-mi umplu trupul

de fum, de plastic, de poluare…

  

…trăim într-un mediu alb, iar viaţa noastră rareori ne permite să o cunoaştem în toată splendoarea mărului ei…

 

 

 

paradis cu mimi 

 

Acum mimez un copac,

în toata fiinţa lui,

în încercarea lui de a vorbi

despre tăcerea veşnică.

crengile îmi curg pe trup,

trupul îmi curge pe mâini,

mâinile mimează salutul.

 

Acum nu mai mimez un copac

            ţi-ai dat seama ?

acum mimez o chitară,

în tot lemnul ei,

în încercarea ei de a-şi rupe singură corzile.

dungile îmi curg pe frunte,

fruntea îmi rupe din corzi,

corzile se transformă în buze

buzele mimează sărutul.

 

Acum Paradisul mimează un Iad

în tot focul lui,

în încercarea lui de a deveni Paradis.

Îngerii mimează copii cu aripioare roz,

dracii mimează copii cu aripioare rosii,

spectacolul e aproape gata !

timpul trece

cortina cade peste mănunchiul de mere,

durerea se lasa peste cortină,

scaunele freamătă de nerăbdare,

tacerea începe sa excite,

simţurile se transformă în gesturi,

gesturile trăiesc în ochi

ochii mimează trecutul.

 

ochii mei privesc cuminţi

cum am mimat un copac, o chitară,

cum Paradisul a mimat Iadul,

cum îngerii joacă tenis cu dracii,

cum mi se rup corzile din frunte în frunte.

 

Acum nu-mi mai rămâne decât să mimez privirea

şi să mă întorc la tăcerea mea,aşteptând finalul

spectacolului.

 

 

 

    Teodora Chiţă

VISUL PARTIDEI

(poem în trei părţi şi un final)

 

P.1. cînd soarele va fi un cub

 

voi locui cu talpa stîngă

în talpa caldă a pămîntului

şi apele vor plînge cum

se scurge siropul din tort.

iar cu talpa dreaptă

voi cînta într-un lighean cu apă

mă voi farda cu mult roşu

ca să cred că soarele

răsare din ochii mei.

aspectul meu este

verticalitatea balanţei

imaginează-ţi!

 

P.2. cînd cîinii cîrtesc prin gunoaie 

dumnezeu face reduceri la îngeri

şi mie îmi trebuie unul

pe-al meu l-am pierdut

voi diseca burţile cîinilor

să recuperez măcar o aripă

dacă nu, îmi cumpăr şi

eu un înger redus.

ideile mele sunt

braţele crucii

gîndeşte-te!

 

P.3. cînd stîlpii de telegraf ajung în rai

 

tot poemul se derulează

fiecare talpă fuge

din casa ei

 divizia limitată de îngeri

 îmi rînjeşte din pîntecele unei căţele

 ce se pregăteşte să fete

 îi ies prin gură

cruci multe şi sori coloraţi.

pe dracu’! viaţa nu-i aşa ciudată,

nicidecum o curvă proastă.

soarele străluceşte mirobolant,

cîinii zburdă şarmant,

oamenii la stîlpi se-nchină

şi ce? sunt eu de vină?

 

P.f. cînd toate acestea se vor întîmpla

 voi juca zaruri cu dumnezeu

  eu pariez pe el

     el mizează pe lume

     pîn’ la urmă ne luăm la bătaie

     mă-mpinge cu burta lui păroasă

     şi cad fericită în neant!

Carmen Andronache

  

*  *  *

ne-am stors

venele de substanţă

pînă la ultima picătură

le-am atîrnat pe o sîrmă

şi le-am legat cu un şiret

prin care curge

suflet de manechin

fără de umăr drept.

 

 *  *  *

între aripă

şi trupul ce se toarnă în matrice

nu se află decît

o jumătate de

talpă.

  

n-ai-Ion

 

am muşcat din perdea     

am lins asfaltul     

ne-am rostogolit pe pămîntul

fară urmă de stea

ne-am mîngîiat cu gheruţele

carapacea

noi gîndacii între noi

am vomitat molii prin pori

am schiţat pacea

prin gesturi şi ritualuri

în dimineţi cu şi fără zori

în pijama de forţă

alături de vre-un zîmbet cerşetor.

  

metamorfoză

 

te zvîrcoleşti în boldul înfipt

în bucata de carton

te răsuceşti în formol

te arunci pe lîngă tomberon

în paharul cu miros de alcool

te găseşti în biletul mototolit

pe un colţ de peron

te sufoci în filtrul de la ţigară

te înghiţi cu praful

te absorbi cu buretele pe tablă

şi adormi

cu mine în ultimul vagon

 

    Gabriel Petre

 Ea surîde

Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi (Ioan 20-9). şi fiind seară, în ziua aceea, întîia a săptămînii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Luaţi Duh Stînt (Ioan 20-22). Iar Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei cînd a venit Iisus (Ioan 20-24). Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mîinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede (Ioan 20-25). şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru. şi Toma, împreună cu ei. şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! (Ioan 20-26). Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mîinile Mele şi adu mîna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredicios, ci credincios (Ioan 20-27). A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! (Ioan 20-28). Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce nu m-au văzut şi au crezut! (Ioan 20-29).

 Noapte de Înviere (AP). El şi ea merg la biserică. (12). El îşi aprinde o ţigară (AP). Vine autobuzul, ei urcă, dar (12) el urcă înaintea ei şi (14) se aşează pe scaun, în timp ce ea (AP) rămîne în picioare (16). Un domn în vîrstă face referiri stricte la mama şoferului plus (14) mi-ai prins piciorul în uşă, boule (12). El mănîncă seminţe de flaorea soarelui (AP) la patru mii cinci sute punga (12). Negrul nu este o culoare (14). Cojile se înmulţesc vizibil pe podea, şoferul nu ascultă (AP) bach, ci (12) andre, (14) manele şi (16) bugmafia (AP). Ea priveşte îngîndurată prin geamul care arată (12) ca o pictură postmodernistă semnată cu o flegmă (AP), gîndurile trec prin acest geam, (12) lumina nu, (16) pe trotuarul de vis-à-vis, un tînăr îşi scoate în evidenţă degetul mijlociu (16) al ambelor mîini (AP) autobuzul opreşte, ei coboară, se întîlnesc cu un amic (12) amicul e deja pilit (16) mă văd cu una la biserică (16) s-o prind că nu vine (12) el e amuzat (AP) ea tristă (12) amicul decartează într-o scară de bloc şi rămîne acolo (AP) ei ajung la biserică (12) slujba ar fi trebuit să înceapă dar (16) nepotul preotului s-a jucat de dimineaţă cu microfonul (16) mai întîrziem puţin (14) el îşi aprinde o ţigară (AP) ea îi atrage atenţia (16) el îi dă o palmă (12) lumea se face că nu vede (AP) ea începe să plîngă, slujba începe (12) corul de-abia se aude (16) e trecut de mult de miezul nopţii (16) celularele încep să sune (AP) ea plînge (16) prin alte părţi a înviat deja (AP) un cîine urinează pe gardul bisericii (16) cîţiva metri mai încolo, un om ca şi cîinele (AP) ea plînge (12) el renunţă la sfîrşitul slujbei (16) pleacă la o bere (AP) ea sughite, e singură (12) se opreşte curentul (16) preotul se vede nevoit să dea lumină mai devreme (AP) ea nu mai înţelege nimic, un copil cu lumînarea aprinsă o trage de mîneca bluzei şi-i spune (S) Hristos a Înviat! (AP) ea îi răspunde (16) adevărat, doar atît, acesta este singurul ei cuvînt, ea surîde.

(S): de văzut în singurătate.