TEATRUL EQUINOX…

 

…ESTE UN LOC. Sala Studio a fost principala sală de judecată a Palatului de Justiţie, clădire construită în stil neoclasic, dată în funcţiune între anii 1932-1934 şi devenită Palat al Culturii în anul 1953. Teatrul Equinox şi-a început aici repetiţiile în anul 1980, iar în anul 1990, a transformat-o, cu forţe proprii, în sală de teatru de tip studio. Avînd o acustică deosebită şi o intimitate aparte în relaţia spectacol-public, sala a găzduit numeroase spectacole de teatru, dans, concerte şi recitaluri, colocvii şi conferinţe, proiecţii de film etc., atît ale Teatrului Equinox, cît şi ale altor grupuri şi companii artistice din ţară sau din străinătate.

 

…ESTE O GRUPARE ARTISTICĂ. De-a lungul celor peste două decenii de existenţă a teatrului nostru, aici au avut posibilitatea de a se exprima prin artă, cîteva mii de tineri. Acum teatrul este compus din cîteva generaţii de actori, dansatori, regizori, plasticieni şi muzicieni care-şi propun programe ambiţioase de creaţie. Domeniul de referinţă este, însă, teatrul, iar cele două mari proiecte în jurul cărora s-a creat ideea de Equinox („Teatrul poeziei” şi „Teatrul mitologiei româneşti”), l-au individualizat în peisajul culturii româneşti contempoarne. Totodată, felul în care s-a exprimat prin actele sale artistice, a făcut ca Teatrul Equinox să fie considerat un teatru european, lucru confirmat de mărturiile oamenilor de cultură din ţară şi din străinătate, care au găsit aici un loc al întîlnirii şi al regăsirii…

 

…ESTE UN ALT FEL DE TEATRU. Mai dinamic, mai vizual, mai tînăr. căruia nu-i este teamă de contradicţii. Care are încredere în viitorul teatrului şi care nu priveşte arta trecutului ca pe un exponat de muzeu. Un teatru care a abordat marele repertoriu românesc şi universal (Shakespeare, Cehov, Caragiale, Eminescu, Hugo, Michel de Ghelderode, Gênet, William Stevenson, Dario Fo, Garcia Lorca etc.), dar a adus la luminile rampei şi literatura ultimelor decenii ale secolului XX (Nichita Stănescu, Richard Bach, Dumitru Solomon, Edward Bond, Theodor Mazilu, Lelia Munteanu etc). Este un teatru care trăieşte frenetic timpul său, dar care cerceteză şi recrează scenic marile mituri ale poporului său. Un teatru care-şi iubeşte şi-şi respectă necondiţionat publicul. Un teatru care nu caută să dovedească ceva ci, din contra, să fie ceva: un prezent continuu…