VALTER PARASCHIVESCU

- Născut la 14 decembrie 1959, în Ploieşti

- Absolvent al Academiei de Artă “Nicolae Grigorescu” – Bucureşti, promoţia 1983

- Din anul 1981 participă la toate saloanele de pictură şi grafică, naţionale, judeţene şi de tineret

- Din anul 1990 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romînia

 

EXPOZIŢII PERSONALE

- 1985 Galeriile de Artă Ploieşti;

- 1986 Galeriile “Orizont” Bucureşti;

- 1990 Galeriile “Căminul Artei” Bucureşti;

- 1991 Galeriile de Artă Ploieşti;

- 1992 Galeriile de Artă ale Teatrului Naţional Bucureşti;

- 1994 Galeriile “Căminul Artei” Bucureşti;

- 1996 Galeriile de Artă Ploieşti;

- 1996 Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti;

- 1997 Sediul S.C. Petrotrans s.a.;

- 2000 Galeria “Cuhnia”, Centrul Cultural Naţional Mogoşoaia;

- 2000 Muzeul de Artă Ploieşti;

- 2003 Foaierul Teatrului “Toma Caragiu” Ploieşti;

- 2003 Galeriile de Artă Ploieşti.

 

EXPOZIŢII DE GRUP

- 1984 Casa de Cultură Băicoi;

- 1986-1988 Galeriile de Artă Ploieşti;

- 1992 Galeriile de Artă ale Teatrului Naţional Bucureşti;

- 1994 Galeriile “Simeza” Bucureşti;

- 1995 Galeriile “Orizont” Bucureşti;

- 1996 Galeriile de Artă “Jean Louis Calderon” Bucureşti;

- 1999 Primăria din Sint Niklaas – Belgia;

- 2000 Galeriile de Artă Ploieşti.

 

EXPOZIŢII INTERNAŢIONALE

- 1984 Expoziţie de grup restrîns, Magdeburg – Germania;

- 1987 Expoziţie de grup, Torun – Polonia;

- 1988 Bienala de pictură, Torun – Polonia;

- 1993, 1995, 1997, 1999 Bienala de gravură, Ostrow – Polonia;

- 1997 Bienala de gravură, Cracovia – Polonia;

- 1997 Expoziţie de grup restrîns, Escrenes – Franţa;

- 1998 Expoziţie de gravură mică, Vilnius – Lituania;

- 1999 Expoziţie de gravură romînească contemporană, Sint Niklaas – Belgia;

- 2000-2001 Expoziţie de gravură, Sint Niklaas – Belgia.

 

BURSE, DOCUMENTĂRI, TABERE DE CREAŢIE

- 1985 Tabără de creaţie Cîmpeni, Alba;

- 1986 Tabără de creaţie Calica, Tulcea;

- 1986 Tabără de pictură Torun – Polonia

- 1992, 1994, 1998, 2001 Tabără de creaţie, Valea Neagră - Prahova;

- 1993 Tabără de pictură “Pe urmele lui Nicolae Grigorescu” Cornu - Prahova;

- 1997 Documentare pe Valea Loirei – Franţa;

- 1997 Bursă pentru gravură “Frans Masereel”, Kasterlee – Belgia;

- 2000 Tabără de pictură “Virgil Mihăescu”, Brebu – Prahova.

 

PREMII

- 1991 Premiul “DOMINUS” pentru pictură – Galeria “Dominus Z Art”;

- 1993 Premiul pentru gravură al Muzeului Judeţean de Artă Prahova la Bienala internaţională de gravură “Iosif Isser”, Ploieşti;

- 1993 Premiul pentru gravură al Inspectoratului pentru Cultură Prahova la Bienala internaţională de gravură “Iosif Isser”, Ploieşti;

- 1994 Premiul “ARTEXPO” pentru pictură – Galeria “Dominus Z Art”;

- 1994 Premiul III pentru pictură la Bienala de pictură”Gheorghe Petraşcu”, Tîrgovişte;

- 1995 Premiul Petrotel pentru gravură la Bienala internaţională de gravură “Iosif Iser”- Ploieşti;

- 1999 Premiul Primăriei Municipiului Ploieşti pentru gravură la Bienala internaţională de gravură “Iosif Iser”- Ploieşti;

- 2002 Menţiune la Bienala de pictură “Gheorghe Petraşcu” – Tîrgovişte (REFUZATĂ).

 

LUCRĂRI ÎN COLECŢII PARTICULARE ŞI DE STAT

- Anglia, Austria, Australia, Argentina, Belgia, Coreea, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Germania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Romînia, Spania, Suedia.

 

ADRESA

Str. Splaiului 20, bl. 34 H, ap. 15, Ploieşti,  Prahova

Tel.: 0044.0244.519821

0721 327572

e-mail: pavalter@yahoo.com

    Sînt unul dintre cei care au avut privilegiul să cunoască pictura lui Valter Paraschivescu chiar înainte de începuturile lui expoziţionale. Pot, astfel, să-mi dau seama deopotrivă de consecvenţa ei esenţială şi de diversitatea formelor expresive ale acestei viziuni, prin definiţie credincioasă unei revelaţii a semnificaţiilor complexe ale culorii. Cea dintîi, consecvenţă faţă de propriile idei, dovedeşte o temeinică înţelegere a legilor gîndirii artistice care nu acceptă schimbări spectaculoase ale criteriilor lor fundamentale fără a se supune primejdiei superficialităţii, frivolităţii şi diletantismului.

    Cît priveşte această necontenită descriere spre lumea culorii, cred că ea mărturiseşte nu numai o sensibilitate esenţială, care nu e numai a retinei, ci şi a lumii lăuntrice; ci şi o dorinţă hedonistă de a descoperi temeiurile unei bucurii adînci, adevărate. Lumea lui Valter Paraschivescu e un cer care îşi răsfrînge culorile, nevăzute de alţii, într-un joc luminos, ale cărei reguli sunt respectate cu deplină rigoare, cu credinţă în înţelesul lor pe care se clădeşte un univers raţional şi sensibil, parte a lumii dăruită întru începuturi pictorilor ce aduc înaintea noastră, a oamenilor de rînd, înfăţişarea nevăzută a universului. 

    DAN GRIGORESCU

VIAŢA ÎN CULOARE

Corneliu Antim

Valter Paraschivescu a reapărut pe simezele Bucureştiului după ce în ultimul răstimp a fost gratulat cu onorante premii pe diferite saloane şi concursuri de pictură naţionale şi regionale. Consecvent propriilor intenţii stilistice, Paraschivescu se afirmă  şi de această dată drept un colorist de primă mînă, sensibil şi raţional totodată, care ştie să evite mimetismele retoricii postmoderniste şi, deopotrivă, ostentaţia izvoarelor tradiţionale insuficient asimilate. În expoziţia recentă, artistul dezvăluie cîteva segmente esenţiale ale preocupărilor sale din ultima vreme. Atmosfera de “laborator de creaţie”, deschis oricăror direcţii, lasă loc aproximărilor sau opiniilor impresioniste, în ciuda rigorii cu care pictorul îşi construieşte, din fragmente caleidoscopice, profilul stilistic. Dominante rămîn însă două caracteristici, ambele esenţiale pentru reuşita unui proiect pictural: supleţea expresivă a desenului şi vibraţia sensibilă a sintetismului său cromatic. Atribute definitorii ale picturii lui Valter Paraschivescu ce ni s-au relevat încă de la începutul carierei sale şi pe care, iată, le dezvoltă cu o consecvenţă aproape programatică în mai toate tehnicile şi temele pe care le abordează. În expoziţia din această primăvară artistul ne răsfaţă cu o sumedenie de compoziţii lucrate în intervalul ultimilor doi, trei ani – o suită de eboşe, le-am spune, deşi cele mai multe au acurateţea unor creaţii definitive, în tempera, acvarelă, pastel, cărbune şi creioane colorate, ulei sau în tehnici mixate.

Ceea ce este interesant în pictura lui Paraschivescu este modalitatea cu totul particulară, care îl şi individualizează distinct în ansamblul picturii generaţiilor celor mai tinere, de a decupa în secvenţe semnificative o imagine reală. Pe care o şi notează ca atare. El creează astfel iluzia unei construcţii abstracte (mulţi l-au şi etichetat drept abstracţionist), deşi citirea sa detailistă este înviorată de excitaţia senzorială a unei retine impresioniste. Aparentul amorfism al seriei sale de tablouri, decorativ altfel, invită la o prospectare radiografică, la străpungerea “oglinzii” înşelătoare, care ne trimite cu gîndul la frumoasele erupţii cromatice ale impresionismului abstract, pentru a distinge distilata poezie a unui peisaj, a unui simbol geomorfic sau obiectual, a unei stări, a unei tensiuni poetice (care nu-i tot una cu efuziunea lirică!). Aceasta şi pare a fi, în cazul lui Paraschivescu, germenul care activează resursele de sensibilitate şi picturalism, ce ne întîmpină cu atîta ostentaţie din rama tablourilor sale. “Viaţa în culoare” este crezul său fundamental şi în numele acestui crez lumea lui Paraschivescu poate fi, aşa cum ne-o şi arată cu candoare, un Deal, o Surpătură  sau o “alunecare” spectaculoasă de teren, un Baraj, un luciu de ape la Calica, Razelm sau Valea Doftanei, un zbor “Deasupra negurilor”, o statică cu scoică, cu rac, cu lămîie, cu floare ... O privire pe cît de simplă, pe atît  de înfiorată de gestul altruist al unui mare îndrăgostit de natură, de lumină şi de via contemplare a respiraţiei ei divine.

    Valter Paraschivescu face parte din categoria artiştilor care, cu delicateţe dar insistenţă, tratează teme şi motive care-i frămîntă mai îndelung. Astfel, sunt, pe parcursul anilor, teme precum digul, pontonul, tokonoma. Aş spune că este vorba de interes, tenacitate dar nu obstinaţie.

    Cunoscînd intimitatea tehnică a mai multor genuri de artă (tratarea metalului, gravura, grafica de şevalet, pictura), Valter Paraschivescu se mişcă cu uşurinţă în planul formulărilor tehnice, expresiv şi semnificativ particulare, rămînîndu-i ca o notă personală, gama de culoare dominată de tonuri de roşu, negru, griuri, alb, uneori nuanţate de galben şi ocru.

    Actuala expoziţie se înscrie într-o temă predilectă – digul, dar aduce, ca noutate, mai curînd evoluţia planului afectiv, aferent şi adiacent formei – extensia poetică a ideaticii, marcată de la început prin parafrazele poetice ale titlurilor – „Ferestre spre dig”, „Anotimpurile naturilor statice”, căreia îi adaugă formula de expunere, formula care contrazice clasicitatea de pînă acum a prezentărilor sale.

    Astfel, prin teme şi motive pe care le are la suflet, Valter Paraschivescu, în limitele expoziţiei actuale, îşi continuă o traiectorie subiectivă, căreia îi adaugă o rafinată căutare cromatică. Cred însă, că nota particulară a momentului şi a vîrstei creatoare o constituie în acest moment pentru Valter Paraschiescu, curajul de a-şi dezvălui public, dar cu multă discreţie, o afectivitate plină de delicateţea sursei, cît şi a formulării expresive.

    Într-o lume marcată de exhibiţionism botezat experimente, este mai curînd o superbă dovadă că sensibilitatea există, se afişează şi atrage.

     Ruxandra Ionescu

Valter Paraschivescu este departe de a fi un nume necunoscut pentru iubitorii artelor plastice din Ploieşti şi nu numai. Absolvent al Academiei de Artă “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti în 1983, artistul este la cea de-a şaptea expoziţie personală, după cele trei ploieştene şi încă trei la Galeriile “Orizont” şi “Căminul Artei” din Bucureşti. Pe lîngă acestea Valter Paraschivescu a participat şi la expoziţii de grup începînd cu 1988 la Băicoi, Ploieşti şi Bucureşti. Tot el este laureatul premiului “Dominus” pentru pictură în 1991 şi 1994, premiul Muzeului de Artă Ploieşti la bienala “Iosif Iser” în 1993 şi 1995 precum şi al unui premiu trei la bienala de pictură “Gheorghe Tattarăscu” în 1994. A participat la expoziţii de grup în Germania, la Magdeburg (1984) şi în Polonia, la Torun şi Cracovia (1987, 1988, 1990, 1992).

            Lucrările pe care artistul a decis să le adune în expoziţia vernisată miercuri, 6 noiembrie la Galeriile de Artă din Ploieşti, rod al activităţii lui Valter Paraschivescu între anii 1993-1996, sînt mărturii ale scrutării, cu nedisimulată surpriză, a unui univers interior observat cu o certă dispoziţie ludic-ironică, nu rareori lipsită de simpatie pentru fenomenul supus privirii. Nestăpînita curiozitate care îl animă pe artist îndeamnă spectatorul să-l urmeze, după putinţă, în viziunea asupra unor compoziţii aflate la frontiera figurativului cu nonfigurativul, într-un spaţiu care impune regulile unei subtile geometrii în contextul unei extrem de personale game cromatice. “Este un drum artistic marcat de o puternică manieră proprie şi acest drum este vizibil în expoziţia de faţă. Este un truism binecunoscut în lumea creatorilor de artă la ora actuală că relaţia între creator şi realitate este una care s-a construit în modul cel mai interesant pe parcursul istoriei artei între artistul mai mult sau mai puţin spectator faţă în faţă cu realitatea ca ceva care trece dincolo de el. De destul de puţină vreme, aproximativ de două secole, relaţia s-a modificat de o manieră extrem de bogată în consecinţe în momentul în care, începînd cu Baudelaire artistul s-a simţit el însuşi parte a realităţii, lăsînd la o parte faptul, şi mai bogat în consecinţe, că el însuşi poartă în el o realitate de necopiat. În felul acesta relaţia artist – realitate capătă o bogăţie de nuanţe extraordinară de care beneficiază în egală măsură artiştii înşişi şi mai ales noi ceilalţi ...” afirma d-ra Ruxandra Ionescu, critic de artă şi director al Muzeului de Artă din Ploieşti, în deschiderea expoziţiei.

“Eu consider – mărturisea Valter Paraschivescu cu acelaşi prilej – că pictura mea este una nonfigurativă dar care are totuşi prezent elementul figurativ de la care s-a pornit, pentru că orice artist trebuie să aibă o stare faţă de un element din natură, element real pe care în funcţie de sensibilitatea şi de vibraţiile sufletului său să încerce să le transforme în imagini. Cred că m-aş încadra într-un fel de abstracţionism expresionist, ca să zic aşa”. Marcată de o viziune  discret amuzată asupra lumii, dublată de o nelinişte interogativă prezentă în fiecare lucrare, expoziţia lui Valter Paraschivescu este, fără îndoială, unul dintre cele mai interesante evenimente plastice de pînă acum ale anului.

 Arthur Teodorescu

VALTER PARASCHIVESCU. Bucuria de a picta

 Florin Şuţu

 

    Pictura lui Valter Paraschivescu este greu de asociat cu ceea ce numim îndeobşte tablou şi poate fi delimitată doar convenţional de rigiditatea ramelor; este, mai degrabă, aidoma pieselor unui puzzle uriaş, aşezate aleatoriu, disparate.

    Exprimarea grafică a artistului este dezinhibată de servituţile academice, deplasîndu-se dezinvolt între ironia subtilă şi francheţea gravă.

    Scriitura acestui artist nu are nimic din măreţia superficială a gesturilor largi ci, rezumîndu-se la trasee scurte, oprite parcă brusc din destinaţia lor şi reluate, capătă un dinamism aproape sonor, greu identificabil în arhitectura fiinţei artistului, aparent fragilă.

    Lucrările domniei sale, evidenţe ale ignorării ispitei figuratismului brut, neinteresant, plictisitor pentru artist, pot fi oricînd decalcuri după armonia compoziţională a Renaşterii.

    Dramatismul uni gest frînt este însoţit de un roşu arzător în imediata vecinătate a negrului solemn, verdele crud urcă din adîncuri împingînd albastrul cerului. Galbenul copt, fierbinte al soarelui se revarsă peste întinderi, împietrind în grîne sau căpiţe, aurindu-le ca pe statui…

    În naturile statice, obiectele îşi abandonează identitatea umilă devenind actori tăcuţi pe o scenă - alta decît a inventarului de atelier.

    Nudurile nu mai au aproape nimic din apartenenţa lor ombilicală, devenind destine salvate de la un exotism derizoriu.

    Contrastele cromatice şi valorice, tonice de altfel, se opresc în vecinătatea stricteţei, raportul plin-gol, cumpătat, dă măsura ştiinţei orchestrării compoziţionale, spaţii largi, aplatizate se succed ca o iluzie dincolo de orizont în vreme ce, în prim-plan, concreteţi tectonice îşi reclamă întîietatea, ca o victorie, - supremaţie asupra durabilului.

    Valter Paraschivescu – bucuria de a picta ca o reîntoarcere în joc cu nonşalanţa celui care nu are ce revendica şi care, în schimb, are de oferit cu asupra de măsură.

    La prima expoziţie, nu cu mulţi ani în urmă, Valter Paraschivescu dovedea că are un simţ sigur al construcţiei prin culoare. Tablourile lui – s-a spus atunci – sunt mărturia unui temperament liric, susţinut de o gîndire clară, nutrită de o cunoaştere bună a legilor severe ale armoniilor cromatice.

    Faptul că, în actuala expoziţie, tînărul artist prezintă desene, nu trebuie să constituie, însă, o surpriză. Pentru că Valter Paraschivescu face parte din acea categorie care nu cred ca linia e doar un suport al culorii, şi, că, atunci cînd se înfăţişează singură, e doar un proiect al unei clădiri mult mai complicate sau o notaţie a unei impresii fugare. El e un constructor şi formele propuse în desenele lui mărturisesc aceeaşi aspiraţie la realizarea unei compoziţii ferm articulate pe care o mărturiseau şi picturile.

    Aparent spontane, ele sunt de fapt, rezultatul unor îndelungi şi cumpănite căutări; de altfel, spontaneitatea e darul celor care nu ostenesc încercînd să afle sensurile imaginii din realitate şi al complexelor articulaţii care o leagă de imaginea reprezentată într-o operă artistică.

    Există, fără îndoială, o zvîcnire, un fel de neastîmpăr romantic în desenele lui Valter Paraschivescu; şi ar fi trist dacă, la vîrsta lui, totul s-ar ordona liniştit, sub semnul unei lecţii bine ştiute. Căutînd, cu un soi de nelinişte soluţii compoziţionale şi tehnice, încercînd mereu să descopere funcţiile metaforice ale imaginii, el se caută pe sine.

    Şi expoziţia de faţă e un argument care se adaugă celor pe care le desluşeam în lucrările lui mai vechi; nu încape nici un fel de îndoială că Valter Paraschivescu s-a aflat şi că drumul său de acum înainte, se cuvine să-l străbată cu o siguranţă de sine pe care o dă nu cu convingerea că nu poţi greşi, ci voinţa de a-ţi pune cît mai multe întrebări, ştiind prea bine că întrebarea e cea mai nobilă atitudine faţa de lumea necunoscută. Răspunsul luat de-a gata duce, spunea Montaigne, la lenevirea spiritului.

    Din fericire, Valter Paraschivescu nu e pîndit de asemenea primejdii; desenele lui azi, picturile, odinioară, dovedesc cît de adîncă e aversiunea lui faţă de lenea şi de conformismul spiritului.

    Dan Grigorescu