Anexa la Hotărârea nr. 228/16.10.2006

 

REGULAMENT PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI

PENTRU GOSPODĂRIREA MUNICIPIULUI PLOIESTI, PRECUM SI CONSTATAREA

SI SANCTIONAREA FAPTELOR CE CONSTITUIE CONTRAVENTII

 

CAPITOLUL I

DISPOZITII GENERALE

 

1.1

Prezentul regulament stabileste faptele ce constituie contraventii si cadrul juridic unitar pentru constatarea si sanctionarea contraventiilor la gospodărirea Municipiului Ploiesti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 privind administratia publică locală, cu modificările si completările ulterioare, Ordonantei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localitătilor urbane si rurale; Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, modificată si completată; Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, actualizată; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii, republicată si actualizată; Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi si în regim de închiriere; Legea nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, modificată si completată; Ordonanta de Urgentă nr. 195/2005 privind protectia mediului, actualizată; Ordonanta Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile de transport public local de călători, modificată si completată; Hotărârea Guvernului nr. 1591/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciilor publice de alimentare cu apă si de canalizare; Ordonanta Guvernului nr. 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localitătilor (actualizată); Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localitătilor; Hotărârea Guvernului nr. 433/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciilor publice de salubrizare; Legea nr. 326/2001 a serviciilor publice de gospodărie comunală, modificată si completată; Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităti publice; Ordonanta Guvernului nr. 85/2001 privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, actualizată; Hotărârea Guvernului nr. 400/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, modificată si completată; Legea nr. 114/1996 privind locuintele, actualizată; Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale, modificată si completată, aprobată prin Legea nr. 108/2004; Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale.

1.2

Consiliile locale răspund, potrivit legii, de îndrumarea si coordonarea întregii activităti de gospodărire si înfrumusetare a localitătii, de păstrarea ordinii si respectarea normelor de igienă. Participarea cetătenilor, a institutiilor publice si agentilor economici la întretinerea si curătenia localitătii constituie o obligatie fundamentală pentru îndeplinirea cerintelor de viată civilizată a întregii populatii.

1.3

Buna gospodărire, păstrarea curăteniei, respectarea strictă a normelor de igienă, respectarea ordinii publice, înfrumusetarea municipiului, reprezintă o obligatie permanentă a consiliului local si a tuturor cetătenilor.

1.4

In exercitarea atributiilor ce-i revin, consiliul local aplică principiile descentralizării, autonomiei locale, legalitătii si consultării cetătenilor în solutionarea problemelor locale de interes deosebit.

1.5

Constituie contraventie fapta săvârsită cu vinovătie, stabilita si sanctionată prin lege, ordonantă, prin hotărâre a Guvernului sau prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti.

1.6

Consiliul Local al Municipiului Ploiesti stabileste si sanctionează contraventii în următoarele domenii:

-       salubritate

-       activitatea din piete, curătenia si igienizarea acestora

-       întretinerea parcurilor si spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joacă pentru copii

-       amenajarea si curătenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si terenurile virane

-       întretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate în administrarea lor

-       întretinerea străzilor si trotuarelor, a scolilor si altor institutii de educatie si cultură, întretinerea clădirilor, împrejmuirilor si a altor constructii

-       depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere

1.7

Sanctiunile contraventionale ce se pot aplica sunt: avertismentul si amenda, ca sanctiuni principale, precum si sanctiunile complementare.

1.8

Sanctiunile complementare constau în:

-       confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii

-       suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activităti, emisă de autoritatea publică locală

-       închiderea unitătii

-       blocarea contului bancar

-       suspendarea activitătii agentului economic

-       retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activităti de comert exterior, temporar sau definitiv

-       desfiintarea lucrărilor si aducerea terenului în starea initială

1.9

Sanctiunile se stabilesc proportional cu gradul de pericol social al faptei săvârsite.

 

CAPITOLUL II

PROCEDURA DE CONSTATARE A CONTRAVENTIILOR

 

2.1

a)     Pentru una si acceasi contraventie se aplică o sanctiune contraventională principală si una sau mai multe sanctiuni complementare.

b)    In cazul în care contravenientul nu respectă obligatia de a înlatura situatia creată prin săvârsirea contraventiei, organul constatator poate aplica, în mod repetat, după fiecare somatie la care contravenientul nu se conformează, o nouă amendă pentru contraventia săvârsită.

2.2

La agentii economici si institutii sanctiunea se aplică, după caz, conducătorului acesteia, patronului, persoanei care a avut sarcina de a urmări îndeplinirea obligatiilor respective.

Agentul constatator stabileste amenda în procesul-verbal de constatare a contraventiei; în afara sanctiunilor prevăzute, agentul constatator va stabili în cuprinsul aceluiasi proces-verbal, când va fi cazul, valoarea pagubei produse prin contraventie, în conditiile legii. După caz, agentii constatatori vor fotografia sau filma faptele care constituie contraventie, precizând în mod expres data si ora săvârsirii faptei.

2.3

Procesul-verbal de constatare a contraventiei se comunică în copie contravenientului de către organul ce a aplicat sanctiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.

2.4

Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei se poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, care se depune la sediul institutiei din care face parte agentul constatator.

2.5

Plângerea formulată, însotită de punctul de vedere al agentului constatator, va fi înaintată spre solutionare Judecătoriei Ploiesti.

2.6

Fiecare entitate implicată în aplicarea prezentului regulament, are obligatia să asigure urmărirea punerii în executare a proceselor-verbale de contraventie, în sensul transmiterii acestora, în regim de urgentă, către Serviciul Public Finante Locale, după expirarea termenului legal de formulare a plângerii de către contravenient.

 

 

CAPITOLUL III

ACTIVITĂTI EDILITAR GOSPODĂRESTI

 

3.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-        500 – 1.500 lei – pentru persoane fizice

-       1.000 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Neîntretinerea fatadelor clădirilor magazinelor, chioscurilor sau tonetelor prin lucrări de reparatii, zugrăvire sau vopsire, de către agentii economici, institutii si persoane fizice autorizate

2.     Neexecutarea operatiunii de deratizare, dezinsectie, dezinfectie, în conditiile prevăzute de normele legale

3.     Neluarea măsurilor de salubrizare si împrejmuire a terenurilor neocupate din intravilan de către proprietari sau administratori

4.     Desfiintarea sau mutarea abuzivă a platformelor de gunoi care deservesc Asociatiile de locatari sau proprietari

5.     Imprejmuirea sau rezervarea unor suprafete apartinând domeniului public fără autorizare legală

6.     Amenajarea de terase pe domeniul public, pe suprafete mai mari decât cele aprobate

7.     Neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare de către persoanele fizice sau juridice a operatiilor de mentinerea curăteniei, înlăturare a zăpezii, ghetii sau poleiului, a trotuarelor si rigolelor (inclusiv a grătarelor gurilor pluviale) din dreptul locuintei sau a sediilor

8.     Depozitarea materialelor de constructii pe domeniul public sau privat al Municipiului Ploiesti lângă platforma gospodărească sau camere de precolectare

9.     Nepăstrarea în bună stare de folosintă a băncilor, cosurilor de gunoi, indicatoarelor, panourilor de afisaj, cabinelor telefonice, locurilor de joacă pentru copii, precum si a altor dotari de mobilier urban

10. Neaducerea la starea initială a zonelor verzi afectate de lucrări edilitar-gospodăresti (gazonare, plantare de flori sau gard viu).

 

 

CAPITOLUL IV

ASOCIATIILE DE PROPRIETARI

 

4.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-        500 – 1.500 lei – pentru persoane fizice

-       1.000 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Neafisarea la loc vizibil de către asociatiile de locatari sau proprietari, la parterul fiecarei scări de bloc a tabelului cu toti proprietarii sau chiriasii precum si a numărului de persoane din fiecare apartament

2.     Angajarea unui administrator, persoană fizică, neatestat potrivit prevederilor legale

3.     Mentinerea în functie, după termenul prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 400/2003, actualizată, a unui administrator, persoană fizică, neatestată potrivit prevederilor legale

4.     Angajarea unei persoane, remunerarea si actualizarea indemnizatiei fără acordul Adunării generale a proprietarilor

5.     Refuzul administratorului, contabilului, presedintelui, comisiei de cenzori sau comitetului de proprietari, după caz, de a prezenta documentele financiar-contabile pentru control

6.     Refuzul persoanei care a fost schimbată din functie prin hotărârea adunarii generale de a preda actele financiar contabile, persoanelor alese

7.     Neîndeplinirea de către Comitetul Executiv al Asociatiei de proprietari, presedintele administrator sau comisia de cenzori a obligatiilor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 400/2003, actualizată

8.     Conducerea evidentei financiar-contabile fără respectarea legislatiei în vigoare

9.     Folosirea fondurilor proprii ale asociatiei de proprietari în alte scopuri decât cele pentru care au fost constituite, fără acordul adunării generale

10. Refuzul nejustificat al conducerii asociatiei de proprietari de a elibera dovada care să ateste achitarea datoriilor de către proprietarul care doreste înstrăinarea locuintei

11. Neîntocmirea listei de plată a cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, conform normativelor privind organizarea si conducerea contabilitătii în partidă simplă de către persoanele juridice fără scop lucrativ

12. Afisarea necorespunzătoare a listei de plată, respectiv fără semnatura presedintelui, comisiei de cenzori, fără data afisării si termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii ultimei facturi

13. Neconvocarea adunării generale a proprietarilor cel putin o dată pe an sau convocarea fără respectarea conditiilor de convocare

14. Efectuarea lucrărilor de reparatii capitale si/sau reparatii curente fără aprobarea adunarii generale si fără respectarea prevederilor legale (cu exceptia situatiilor de urgentă)

15. Utilizarea veniturilor obtinute de asociatia de proprietari din activităti economice sau alte activităti, în alte scopuri decât cele stabilite de lege si aprobate de către adunarea generală

16. Refuzul proprietarului de a accepta accesul în apartament sau în spatiul cu altă destinatie decât cea de locuintă (după caz) al unui reprezentant al asociatiei, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare sau să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, în conditiile stabilite de lege, cu un preaviz de 15 zile. Fac exceptie cazurile de urgentă, când nu este necesar nici un preaviz.

17. Refuzul proprietarului de a contribui la repararea sau, după caz, la consolidarea si la mentinerea în stare de sigurantă a proprietătii comune din cadrul condominiului, hotărâte de Adunarea generală a proprietarilor

18. Refuzul nejustificat de a se restitui fondul de rulment constituit, în cazul schimbării domiciliului sau a dreptului de proprietate, dacă prin actele de transmitere a acestuia sau a dreptului de folosinta a locuintei nu se stipulează altfel

19. Repartizarea eronată a cheltuielilor de întretinere

20. Nerespectarea modului de calcul al penalizărilor conform legislatiei în vigoare

21. Refuzul de a încheia conventie anuală privind criteriile de calcul a cheltuielilor aferente spatiilor cu altă destinatie decât cea de locuintă situate în condominium

22. Nerespectarea Ordonantei Guvernului nr. 85/2001, actualizată, cu privire la tranformarea asociatiilor de locatari în asociatii de proprietari în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri

23. Refuzul asociatiilor de proprietari de a proceda la separarea patrimoniului si a bilantului financiar contabil în cazul constituirii unei noi asociatii prin desprindere (în temeiul unei hotărâri judecâtoresti)

24. Refuzul nejustificat de realizare a bransamentelor separate în cazul spatiilor cu altă destinatie decât cea de locuintă situate la parterul condominiului precum si în cazul separării asociatiilor de proprietari.

25. Modificarea instalatiilor, fără avizul asociatiilor de proprietari

26. Schimbarea destinatiei locuintelor sau spatiilor cu altă destinatie decât cea de locuintă (inclusiv spatiile comerciale de la parterul blocurilor), situate în cladiri colective, fără acordul Asociatiei de proprietari si aprobarea proprietarilor cu care se învecinează, pe orizontală si verticală

27. Cumularea functiilor de presedinte, cenzor, administrator sau membru în comitetul executiv la asociatiile de proprietari, precum si ocuparea acestor functii de către persoane, rude de gradul I sau soti (exceptie fac asociatiile de proprietari cu mai putin de 10 apartamente)

28. Nedepunerea de către administrator sau contabil la Biroul Relatii cu Asociatii de proprietari a situatiilor soldurilor, elementelor de activ si pasiv, sau a situatiei financiară anuală, după caz, în termenele stabilite de legislatia în vigoare

29. Eliberarea din functie a persoanelor necesare administrării si bunei functionări a clădirii (exceptie persoanele care demisionează) fără aprobarea Adunării generale a proprietarilor

30. Efectuarea plătii de către contabil sau administrator a sumelor reprezentând premii acordate personalului angajat din cadrul asociatiilor de proprietari sau persoanelor din structura de conducere, fără aprobarea Adunării generale a proprietarilor

31. Delegarea atributiilor comisiei de cenzori unor persoane fizice sau juridice, asociatii sau agenti economici specializati, fără aprobarea Adunării generale a proprietarilor

32. Acordarea unor drepturi bănesti membrilor asociatiilor de proprietari care desfăsoară activităti lucrative folositoare, fără aprobarea Adunării generale a proprietarilor, exceptie, cu aprobarea Comitetului executiv în cazuri de urgentă

33. Neafisarea de către administrator la avizierul fiecărei scări de bloc a listei, actualizată, cu persoanele din structura de conducere, precum si a indemnizatiilor acestora

34. Necompletarea la zi a cărtii de imobil

35. Neînregistrarea de către administrator, la Biroul Relatii cu Asociatiile de proprietari, în termen de 30 de zile de la producere, a oricărei schimbări privind persoanele care detin functiile de administrator, presedinte sau membrii comisiei de cenzori si comitet executiv – prin depunerea xerocopiei procesului-verbal al Adunarii generale a proprietarilor

36. Nedepunerea de către presedinte, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, la Biroul Relatiile cu Asociatiile de proprietari, a documentului (încheiere de sedintă sau sentintă civilă) emis de Judecătoria Ploiesti, prin care asociatia de proprietari a obtinut personalitate juridică.

 

 

CAPITOLUL V

AMENAJEREA TERITORIULUI, URBANISM SI ACTIVITATEA DE CONSTRUCTII

 

5.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-        500 – 1.500 lei – pentru persoane fizice

-       1.000 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Infiintarea sau extinderea cimitirelor fără acordul autoritătii locale

2.     Neîmprejmuirea incintelor santierelor de constructii sau a punctelor de lucru si neinstalarea panourilor de avertizare si identificare – denumirea obiectivului, identificarea constructorului si durata lucrării

3.     Nesemnalizarea corespunzătoare conform dispozitiilor legale a punctelor de lucru atât pe timp de zi cât si pe timp de noapte, pentru evitarea accidentelor

4.     Neasigurarea curăteniei exterioare (pneuri si senile) a autovehiculelor sau vehiculelor de orice fel, la iesirea din santiere, statii de betoane precum si din alte asemenea locuri

5.     Nementinerea ordinii si curăteniei santierelor

6.     Nesemnalizarea si neîmprejmuirea clădirilor care nu mai prezintă sigurantă în exploatare

 

 

CAPITOLUL VI

ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC

 

6.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-        500 – 1.500 lei – pentru persoane fizice

-       1.000 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Desfăsurarea comertului stradal pe alte amplasamente decât cele aprobate de Consiliul Local, pe bază de Plan urbanistic de detaliu sau studiu de amplasare

2.     Desfăsurarea comertului stradal pe alt mobilier decât cel aprobat

3.     Nerespectarea criteriilor privind amplasamentul pentru desfăsurarea comertului stradal, potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 191/2000

4.     Nerespectarea măsurilor administrative de exploatare a amplasamentelor pentru comert stradal conform art. 7 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 191/2000

5.     Refuzul de a achita tarifele prevăzute pentru folosirea parcărilor publice

6.     Accesul, oprirea si stationarea în parcările publice si/sau în statiile R.A.T.P. a vehiculelor persoanelor fizice sau juridice care efectuează transport de persoane în judet si în afara judetului

7.     Blocarea cu vehicule a accesului sau iesirii din parcare sau din proprietăti, indiferent de titularul dreptului de proprietate

8.     Spălarea autovehiculelor pe domeniul public

9.     Abandonarea pe domeniul public de aparate de orice fel, utilaje defecte, tonetele, chioscuri, constructii metalice

10. Montarea schelelor sau macaralelor de constructii pe domeniul public, fără autorizări si fără plata taxelor legale

11. Montarea pe domeniul public, de mobilier, chioscuri, corturi, tonete pentru parcuri de distractii, circuri sau alte manifestări fără autorizările legale

12. Expunerea pentru reclama publicitară pe domeniul public a unor vehicule, autovehicule, utilaje, aparatură sau mărfuri fără autorizările legale

13. Murdărirea domeniul public prin efectuarea unor lucrări de reparatii la autovehicule, ori urmare a exploatării autovehiculelor

14. Amplasarea rulotelor si containerelor de constructii pe domeniul public fără autorizarea si achitarea taxelor legale

15. Ocuparea domeniului public cu orice constructii provizorii sau materiale fără autorizarea si achitarea taxelor legale

16. Necurătirea, neîntretinerea si nerepararea spatiului de parcare de către detinătorii legali

17. Nesalubrizarea domeniului public la terminarea activitătilor autorizate în conditiile legii

18. Scăldatul si spălatul de către persoanele fizice în fântâni arteziene, cismele si lacurile amenajate pe spatiile verzi (parcuri si grădini publice) precum si folosirea marginilor acestora (malurilor) ca loc de plajă

19. Efectuarea de ridicări de vehicule de către agentii economici neautorizati sau persoane fizice

20. Obstructionarea personalului Administratiei Domeniului Public si Privat Ploiesti în desfăsurarea activitătii de ridicare vehicule

21. Ocuparea zonelor interzise prin Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 218/2005 de către autovehicule de peste 3,5 tone

22. Nerespectarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 143/2002 privind interzicerea accesului si circulatiei vehiculelor cu tractiune animală pe drumurile publice din Municipiul Ploiesti

23. Nerespectarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 333/2003 privind aprobarea conditiilor de executie a retelelor de comunicatii prin cablu de către operatorii de comunicatii

24. Nerespectarea prevederilor „Procedurii de executare a lucrărilor de reparatii pe domeniul public al Municipiului Ploiesti” – aprobată prin H.C.L. nr. 184/2005 – de către detinătorii de retele, cu reluarea procedurilor

25. Inceperea lucrărilor de interventie fără autorizatia de începere a lucrărilor edilitare sau avizului Administratiei Domeniului Public si Privat Ploiesti; nerespectarea termenelor de finalizare a lucrărilor.

 

 

CAPITOLUL VII

ADMINISTRAREA FONDULUI LOCATIV PUBLIC

 

7.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       250 – 1.000 lei – pentru persoane fizice

-       500 – 1.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Degradarea acoperisurilor imobilelor sau a teraselor acestora prin montarea unor antene de orice tip de către ocupantii legali, alte persoane fizice, reprezentanti ori angajati ai unor persoane juridice – sanctiune complementară – recuperarea contravalorii prejudiciului.

2.     Depozitarea în spatii apartinând fondului locativ public de către ocupantii legali de materiale sau obiecte nefolosibile, în conditii insalubre

3.     Distrugerea sub orice formă a fondului locativ public de către detinatorii de contract

4.     Lipirea, scrierea sau expunerea de anunturi în alte locuri decât pe panourile de afisaj de către proprietar, alte persoane fizice ori juridice

 

 

CAPITOLUL VIII

CANALIZARE, ALIMENTARE CU APĂ SI EPURAREA APELOR UZATE

 

8.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       250 – 1.000 lei – pentru persoane fizice

-       500 – 2.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Amplasarea de materiale si deseuri, acoperirea cu pământ, moloz sau alte materiale a receptorilor, căminelor de apă precum si plantarea de arbori pe traseele conductelor si retelelor de apă din sistem

2.     Amplasarea pe traseul retelelor apartinând sistemului public de alimentare cu apă si de canalizare a unor constructii provizorii sau definitive

3.     Amplasarea constructiilor în zona de protectie si de sigurantă a conductelor retelelor publice de alimentare cu apă si de canalizare fără autorizatie de construire care să cuprindă si avizul operatorului serviciului public de apă-canal 

4.     Lipsa marcajelor si inscriptiilor pentru interventia rapidă în caz de necesitate pe clădirile de locuit sau alte clădiri din apropiere, împrejmuiri, care să indice prezenta căminelor de vane si a hidrantilor de incendiu

5.     Mutarea sau deteriorarea tăblitelor indicatoare de identificare a gospodăriilor subterane

6.     Necurătirea nămolurilor din statiile de decantare

7.     Utilizarea aparatelor de măsură si control neverificate metrologic sau cu termenul de verificare expirat

8.     Deteriorarea sau distrugerea sistemelor publice de apă si canalizare: a retelelor, bransamentelor si racordurilor la instalatiile de distribuire a apei si a retelei de canalizare, robinetelor, aparatelor de măsură si control sau a sigiliilor acestora, capacelor, ramelor metalice si gratarelor de la retelele de apă si canalizare ori a căminelor acestora etc.

9.     Interventiile neautorizate asupra contorului de bransament

10. Achizitionarea de către agentii economici de capace, rame metalice, grătare sau fragmente ale acestora provenite de la retelele de apă si canalizare, de la persoane fizice sau juridice altele decât detinătorii de drept

11. Neevacuarea de către utilizatori sau de către operator a apelor acumulate în subsolul clădirilor, în cazul în care acestia sunt responsabili de producerea acestui incident

12. Nedesfundarea sistemelor de canalizare apartinând retelei interioare din incinta gospodăriilor de către utilizatori

13. Mentinerea nejustificată în stare de nefunctionare a gurilor de scurgere pentru apele pluviale de pe străzi, de către operatorul serviciului public

14. Infundarea gurilor de scurgere la canalizare prin aruncare sau depozitare de pământ sau alte reziduuri

15. Spargerea coloanelor si evacuarea apelor uzate în subsoluri de către proprietar sau chiriasi

16. Nepermiterea accesului liber si neconditionat al personalului tehnic autorizat la aparatele de măsură si control în scopul citirii înregistrării sau efectuării controlului de calitate al apei

17. Nepermiterea accesului autoritătilor abilitate de lege cu drept de control să verifice instalatiile interioare în legatură cu efectele dăunătoare pe care acestea le-ar putea avea asupra distributiei sau în legatură cu conformarea lor la normele de igienă, ori de câte ori există indicii certe în acest sens

18. Manevrarea neautorizată a vanelor si robinetelor din căminele de manevră precum si folosirea hidrantilor publici de personal neautorizat

19. Folosirea apei din cismele, puturi, fântâni publice si bazinele fântânilor arteziene pentru spălarea masinilor si altor materiale, indiferent de natura acestora

20. Deteriorarea fântânilor si a cismelelor de băut apă

21. Deversarea de ape menajere de orice fel pe domeniul public

22. Colectarea în cisterne particulare a apei potabile de la sursele publice

23. Neînlocuirea în procesul de productie a apei potabile cu apa industrială, acolo unde procesul de productie o permite si există surse

24. Lipsa sau montajul defectuos al capacelor la căminele aferente retelelor edilitare precum si lipsa grătarelor de scurgere existente pe raza Municipiului Ploiesti

25. Executarea lucrărilor de orice fel si în special a celor de săpătură, de-a lungul traseelor sau în intersectie cu retelele publice de apă si de canalizare, precum si a celor de extindere a retelelor publice de apă si de canalizare fără proiect întocmit de un agent economic autorizat, însusit de operatorul sistemului public de alimentare cu apă si de canalizare

26. Avarierea sau distrugerea partială ori totală a unor părti din reteaua publică de apă si/sau de canalizare, provocată cu ocazia efectuării de lucrări de constructii, va fi remediată de persoana juridică vinovată de producerea avarierii sau distrugerii, pe cheltuiala sa, fără ca prin aceasta să fie exonerată de plata daunelor produse operatorului cu privire la imposibilitatea acestuia de a asigura serviciile publice de alimentare cu apă si/sau de canalizare

27. Nerealizarea unui bransament propriu / separatie tehnică sau lipsa unei conventii încheiate cu proprietarul imobilului sau cu asociatia de proprietari, de către agentii economici si institutiile publice care folosesc spatiile cu alta destinatie decât cea de locuintă, amplasate la parterul blocurilor de locuinte.

Pentru agentii economici nou înfiintati, termenul este de 60 zile de la data obtinerii autorizatiei de functionare.

28. Nerespectarea obligatiei de bransare la reteaua publică de către agentii economici neautorizati să extraga apă din subteran, precum si alimentarea, din surse proprii, a altor utilizatori, de către agentii economici autorizati, potrivit legii, să extragă apă din subteran numai pentru consum propriu

29. Livrarea de apă potabilă către utilizatori, care nu îndeplineste indicatorii de potabilitate prevăzuti de legislatia în vigoare

30. Descărcarea în reteaua de canalizare de ape uzate care nu îndeplinesc conditiile impuse de normativele în vigoare si de avizele operatorului care exploatează instalatiile de canalizare.

Nerespectarea obligatiei ca în cazul în care apele uzate nu se încadrează în indicatorii de calitate, utilizatorii în cauză să execute instalatii proprii de epurare sau de preepurare a apelor uzate.

31. Nerespectarea de către operator a obligatiei de a detine o documentatie tehnică actualizată si completă a sistemului public de alimentare cu apă si de canalizare, inclusiv planurile retelei conform proiectului de realizare a acesteia si cu fiecare modificare, astfel încât să poata fi cunoscute în orice moment istoricul sistemului si situatia existentă în teren

32. Nerespectarea de către operator a obligatiei de a tine la zi evidenta (registru sau pe suport informatic) pentru:

a.      reparatii si interventii accidentale

b.     revizii tehnice, reparatii curente, reparatii capitale si interventii programate

33. Provocarea unor avarii care împiedică continuitatea functionării retelei publice de alimentare cu apă si de canalizare ca urmare a exploatării necorespunzătoare a instalatiilor de către utilizatori

34. Nerespectarea de către operator a termenului pentru constatarea defectiunilor la reteaua publică de apă (max. 4 ore de la sesizare) si pentru demararea lucrărilor pentru remedierea defectiunilor constatate în termen de max. 24 de ore de la constatare

35. Nerespectarea de către operator, împreună cu Administratia Domeniului Public si Privat a obligatiei de a reface locul unde a intervenit pentru reparatii sau executia unei lucrări noi, la un nivel calitativ corespunzător, în cel mai scurt timp de la terminarea lucrării, sau în termenul stabilit în autorizatia de construire

36. Nerespectarea de către operator, în cazul lipsei de debit ca urmare a reducerii debitelor de apă ale sursei în caz de secetă sau înghet, a obligatiei de a asigura distributia apei după un program propus de operator si aprobat de reprezentantii autoritătii administratiei publice locale, program care va fi va fi adus la cunostinta utilizatorilor în timp util, prin diverse mijloace (mass-media, afisare la utilizator)

37. Distrugerea constructiilor, a instalatiilor, împrejmuirilor, portilor, stâlpilor de iluminat, semnelor de avertizare, amplasate în zona de protectie sanitară si care, conform legislatiei în vigoare, apartin domeniului public

38. Ocuparea sau utilizarea abuzivă a terenurilor sau utilizarea lor într-un mod care contravine măsurilor de protectie a terenurilor din zonele de protectie sanitară, indiferent de scop

39. Afectarea functionării retelelor publice de apă si de canalizare prin accesul la manevrarea armăturilor si accesoriilor de către alte persoane, cu exceptia celor autorizate de operator si, în cazuri de fortă majoră, a pompierilor

40. Neasigurarea si nerespectarea de către operatorul care asigură serviciile de alimentare cu apă din sistemul public de alimentare cu apă a măsurilor de asigurare a protectiei calitătii apei în retelele de distributie, prin respectarea timpilor maximi de stagnare a apei în rezervoarele de înmagazinare si certificarea prin buletine de analiză a apei la sursă si în retele în sectiunea de măsură (după spălarea acestora), ori de câte ori intervin lucrări de întretinere sau înlăturare a avariilor

41. Nerespectarea de către operator a obligatiei de a întocmi un program anual de verificare si curătare periodică a retelei publice de canalizare

42. Nerespectarea de către operator a obligatiei de a întretine curate gurile de scurgere-colectare a apelor meteorice si stradale, scop în care vor efectua verificări si curătări periodice si de a lua măsuri operative de interventie în locurile inundate în cazul ploilor torentiale

43. Nerespectarea de către operator a obligatiei de a stabili si de a lua împreună cu autoritătile administratiei publice locale măsuri de redimensionare a conductelor retelei publice de canalizare, de multiplicare si/sau repozitionare a gurilor de scurgere-colectare în cazul în care se constată producerea sistematică de inundatii în anumite puncte ale retelei publice de canalizare

44. Realizarea de bransamente si racorduri de canalizare fără avizul operatorului

45. Nerespectarea obligatiei de către proprietarii imobilelor care au acces la retelele noi de distributie a apei potabile de a solicita bransarea imobilelor în termen de 6 luni de la punerea în functiune a retelei stradale respective

46. Nerespectarea obligatiei de a face notificare operatorului serviciului, în cazul în care utilizatorul dispune în interiorul proprietatii sale si de alte instalatii de alimentare cu apă care nu provin din sistemul public de distributie a apei

47. Utilizarea instalatiilor interioare sau a bransamentului ca dispozitive de punere la pământ a instalatiilor electrice

48. Manevrarea vanei de concesie a bransamentului de apă (apartinând retelei publice) de persoane, altele decât personalul specializat al operatorului

49. Nerespectarea de către utilizator a obligatiei de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea protectiei si integritătii fizice a căminului de bransament, a contorului de apă la locul de montaj si a vanelor ce echipează bransamentul, în cazul în care acestea se află pe proprietatea sa, dacă s-a dovedit că deteriorarile s-au produs din vina acestuia

50. Nerespectarea de către utilizator a obligatiei de a notifica operatorului orice modificare privind debitul si/sau calitatea apelor uzate, evacuate în reteaua de canalizare a orasului, ca urmare a extinderii capacitătilor de productie, a modificării tehnologiilor de fabricatie sau a altor cauze 

51. Nerespectarea de către utilizator a obligatiei de a nu deversa în reteaua publică de canalizare deseuri, reziduuri, substante poluante sau toxice care încalcă conditiile de descărcare impuse de normele tehnice sau ape uzate care în sectiunea de control contin:

a.      materii în suspensie, ale căror cantitate, mărime si natură constituie un factor activ de erodare a canalelor, provoacă depuneri sau stânjenesc curgerea normală

b.     substante cu agresivitate chimică asupra materialelor din care este realizată reteaua de canalizare si statia de epurare a apelor uzate din localitate

c.     substante de orice natură, care, plutitoare sau dizolvate, în stare coloidală sau de suspensie, pot stânjeni exploatarea normală a canalelor si statiei de epurare a apelor uzate sau care, împreună cu aerul, pot forma amestecuri explozive

d.     substante toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot pune în pericol personalul de exploatare a retelei de canalizare si a statiei de epurare

e.      substante cu grad ridicat de periculozitate

f.       substante care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot degaja mirosuri care să contribuie la poluarea mediului înconjurător

g.     substante colorante, ale căror cantităti si natură, în conditiile diluării realizate în reteaua de canalizare si în statia de epurare, determină modificarea culorii apei din resursele de apă în care se evacuează apele epurate

h.     substante inhibitoare ale procesului de epurare a apelor uzate sau de tratare a nămolului

i.        substante organice greu biodegradabile în cantităti ce pot influenta negativ procesul de epurare ale treptei biologice.

52. Nerespectarea de către utilizatorii care care au contract de furnizare a apei precum si de detinătorii de surse proprii de alimentare cu apă, a obligatiei de a deversa apele uzate provenite din activitătile specifice fiecărui tip de utilizator numai în reteaua publică de canalizare, în cazul în care strada este canalizată

53. Nerespectarea cerintei impuse de operatorul pentru servicii de alimentare cu apă si de canalizare ca utilizatorii din categoria agentilor economici, care deversează ape uzate industriale, să fie dotati cu două tipuri de racorduri distincte:

a.      un racord pentru ape menajere

b.     un racord pentru ape industriale

54. Nerespectarea de către utilizatorii industriali a obligatiei de a controla permanent parametrii apelor uzate industriale, astfel ca la deversarea în reteaua publică să respecte indicatorii consemnati în avizul de racordare

55. Nerespectarea de către utilizatorii industriali a obligatiei de a încheia conventii de deversare a apelor uzate cu operatorul serviciului apa canal, de efectua analize si de a monta prelevatoare de probe în flux continuu, în conditiile stipulate în conventia încheiată

56. Montarea oricărui dispozitiv sau instalatii care poate permite pătrunderea apelor uzate în conducta de apă potabilă sau industrială, fie prin aspirare datorată fenomenului de ejectie, fie prin refulare cauzată de o suprapresiune produsă în reteaua de evacuare

57. Executarea fără aprobarea prealabilă a operatorului de lucrări pentru modificarea instalatiilor de alimentare cu apă si de canalizare, dacă acestea pun în pericol siguranta retelei publice

58. Executarea de către detinătorul de instalatii a unor legături între instalatii interioare prin care se distribuie apa cu destinatii diferite, precum si cele dintre conductele de apă potabilă si conducte de apă nepotabilă

59. Executarea de legături la reteaua de distributie apartinând sistemului public de alimentare cu apă de către utilizatorii care au în dotare instalatii interioare ce folosesc apă din alte surse decât ale operatorului

60. Executarea unei legături directe între conductele de aspiratie ale pompelor si bransament

61. Nerespectarea obligatiei de a asigura functionarea normală a instalatiei/retelei interioare de alimentare cu apă si de canalizare, prin executia tuturor lucrărilor de întretinere si reparatie ce se impun în vederea unei exploatări optime, pentru a nu se produce pierderi de apă, sau, în cazul în care, prin functionarea lor necorespunzătoare, creează un pericol pentru sănătatea publică.

Obligatia se extinde si la statiile de hidrofoare, rezervoare, statii de pompare interioare etc., care se află în proprietatea utilizatorului.

62. Nerespectarea de către operatorul serviciului apă-canal a următoarelor obligatii:

a.      să respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă si de canalizare

b.     să respecte prevederile regulamentului serviciului de alimentare cu apă si de canalizare

c.     să ia măsurile necesare pentru remedierea operativă a defectiunilor aparute la instalatiile sale, precum si de înlăturare a consecintelor si pagubelor rezultate

d.     să presteze serviciul de apă si de canalizare la toti utilizatorii cu care a încheiat contracte de furnizare si utilizare a serviciilor

e.      să serveasca toti utilizatorii din aria de acoperire pentru care au fost autorizati

f.       să respecte indicatorii de performantă ai serviciului

g.     să furnizeze informatii despre prestarea serviciului autoritătilor administratiei publice locale, precum si A.N.R.S.C., conform programelor stabilite de autoritătile administratiei publice locale sau/si de A.N.R.S.C.

h.     să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare

i.        să asigure gospodarirea eficientă a apei distribuite în Municipiul Ploiesti, precum si colectarea apelor meteorice, canalizarea si epurarea apelor uzate

j.        să furnizeze apa la parametrii de potabilitate impusi de normativele în vigoare, cu asigurarea valorilor debitelor si a presiunii de serviciu, prevăzute în contract, indiferent de pozitia utilizatorului în schema de functionare

k.     să asigure preluarea apelor uzate si meteorice la sistemul public de canalizare si să verifice calitatea acestora

l.        să realizeze urmărirea continuă, prin analize efectuate de laboratoare autorizate, a calitătii apei în reteaua de distributie si la iesirea din statiile de tratare a apei potabile si/sau instalatiile de epurare, să păstreze registrele cu rezultatele analizelor si să pună aceste date la dispozitia personalului împuternicit cu sarcini de inspectie si control

m.   să întretină si să verifice functionarea contoarelor de măsurare a debitelor, în conformitate cu legislatia, normele si normativele în vigoare

n.     să factureze cantitătile de apă furnizate si serviciile de canalizare prestate la valorile măsurate prin intermediul contoarelor aducând la cunostinta utilizatorului modificările de tarif

o.     să înregistreze toate reclamatiile si sesizările utilizatorilor, să le verifice si să ia măsurile ce se impun, după caz. La sesizările scrise operatorul va răspunde tot în scris, în termen de max. 30 de zile de la înregistrarea acestora.

63. Nerespectarea de către utilizator a următoarele obligatii:

a.      să respecte clauzele contractului de furnizare încheiat cu operatorul serviciului public de alimentare cu apă si/sau de canalizare

b.     toti utilizatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligatia de a asigura folosirea eficientă si ratională a apei preluate din reteaua publică de alimentare cu apă, prin încadrarea în normele de consum pe locatar, unitatea de produs sau puncte de folosintă, conform debitelor prevăzute în standardele în vigoare

c.     să mentină curătenia si să întretină în stare corespunzătoare căminul de bransament/racord, dacă se află amplasat pe proprietatea sa; neîntretinerea corespunzătoare a căminului si a contorului

d.     să anunte imediat operatorul despre aparitia oricărei deteriorări sau descompletări apărute la căminul de bransament/racord, care îl deserveste, în cazul în care acesta nu se află pe proprietatea sa

e.      toti utilizatorii, agenti economici, care utilizează în procesul tehnologic apa sunt obligati să furnizeze operatorului informatii cu privire la consumurile prognozate pentru anul urmator

f.       să nu execute lucrări clandestine de ocolire a contorului

g.     să nu influenteze în nici un fel indicatiile apometrului si să păstreze intactă integritatea acestuia, inclusiv sigiliile; distrugerea sigiliilor si orice interventie neautorizată asupra contorului de bransament

h.     să achite contravaloarea serviciilor furnizate de operator

i.        detinătorii de surse proprii de apă care au si calitatea de utilizatori ai serviciilor publice de alimentare cu apă sunt obligati să comunice operatorului serviciului data punerii în functiune a surselor proprii, în vederea facturării debitelor utilizate din acestea si deversate în canalizarea publică. In acest scop au obligatia să instaleze apometre, să tină la zi registrul de evidentă pe baza căruia să se poată calcula si verifica debitul surselor proprii

j.        să anunte cu 15 zile înainte mutarea din imobil, solicitând fie schimbarea titularului de contract, fie desfiintarea bransamentului de apă si/sau a racordului de canalizare, în cazul desfiintării imobilului. De asemenea, utilizatorul va anunta operatorul în toate cazurile în care apar schimbări ale datelor înscrise în contractul încheiat cu acesta.

64. Nerespectarea de către agentii economici care nu se alimentează cu apă din reteaua publică, dar care deversează apă uzată în reteaua publică de canalizare, a obligatiei de a monta debitmetre cu înregistrare si contorizare pe canalul de evacuare a apelor uzate si de a le mentine în stare de functionare

65. Nedeclararea corectă a suprafetelor de teren detinute si declarate de fiecare utilizator pe proprie răspundere, la încheierea contractului de furnizare apă si preluarea apelor uzate la canalizarea publică

66. Nerespectarea de către operator a următoarelor obligatii în vederea realizării indicatorilor de performantă stabiliti prin contractul de delegare sau regulamentul serviciului:

a.      gestiunea serviciilor publice de alimentare cu apă si de canalizare, conform prevederilor contractuale

b.     evidenta utilizatorilor

c.     evidenta rezultatelor activitătilor privind citirea echipamentelor de măsurare, facturarea si încasarea contravalorii serviciilor efectuate

d.     evidenta reclamatiilor si sesizărilor utilizatorilor si solutionarea acestora

e.      evidenta solicitărilor de bransare/racordare la sistemul public si a avizelor emise

f.       accesul neîngrădit al autoritătii administratiei publice locale, în conformitate cu competentele si atributiile legale ce îi revin, la informatiile necesare pentru stabilirea:

-       modului de respectare si de îndeplinire a obligatiilor contractuale asumate

-       calitătii si eficientei serviciilor furnizate/prestate la nivelul indicatorilor de performantă stabiliti în contractele de concesionare

-       modului de administrare, exploatare, conservare si mentinere în functiune, dezvoltare si/sau modernizare a sistemelor publice din infrastructura edilitar-urbană încredintată prin contractul de concesiune

-       modului de formare si stabilire a tarifelor pentru serviciile de apă si de canalizare

-       stadiului de realizare a investitiilor

-       respectării parametrilor ceruti prin prescriptiile tehnice si a normelor metrologice.

67. Preluarea apei direct din conducte si hidranti de incendiu de către persoane

68. Consumul de apă, precum si deversarea apelor uzate din/în reteaua publică fără contract.

 

 

CAPITOLUL IX

ALIMENTAREA CU GAZE NATURALE, ENERGIE ELECTRICĂ SI ILUMINATUL PUBLIC

 

9.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       250 – 1.500 lei – pentru persoane fizice

-       500 – 2.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Nementinerea si nefixarea la cota pavajului a pieselor vizibile (trape, capace, grătare, răsuflători etc.)

2.     Deteriorarea aparatelor de măsură si control, a căminelor unde sunt amplasate acestea, a conductelor, racordurilor si robinetilor

3.     Racordarea la reteaua de utilităti publice fără avizul si autorizatia organelor de specialitate

4.     Interzicerea accesului personalului autorizat la instalatiile interioare din incinta beneficiarului

5.     Nepozitionarea stâlpilor de retele electrice pe amplasamentele aprobate

6.     Distrugerea retelei si a lămpilor de iluminat public, dacă nu îndeplineste elementele constitutive ale unei infractiuni

7.     Modificarea iluminatului public cu ocazia diferitelor manifestări fără autorizările legale

8.     Inlocuirea si montarea altor lămpi de iluminat public decât cele autorizate legal.

 

 

CAPITOLUL X

ALIMENTAREA CU ENERGIE TERMICĂ

 

10.1

Constituie contraventii săvârsite de utilizatori în domeniul serviciului energetic de interes local următoarele fapte si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       100 –   500 lei – pentru persoane fizice

-       200 – 1.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Refuzul utilizatorului de a permite personalului împuternicit al operatorului accesul la instalatiile proprii în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor, executării lucrărilor de întretinere si reparatii, bransării unor consumatori sau pentru debransarea instalatiilor în caz de neplată

2.     Folosirea de către utilizator a apei calde menajere si a agentului termic pentru încălzire pentru spălarea autovehiculelor, topirea zăpezii sau în alte scopuri dacât cele prevăzute în contractele-abonament

3.     Executarea lucrărilor de reparatie capitală a instalatiilor de încălzire centrală sau modificarea acestora fără documentatie tehnică legal aprobată si fără acordul operatorului

4.     Golirea instalatiilor în vederea executării unor modificări sau reparatii fără acceptul scris al operatorului

5.     Activitătile care pot pune în pericol viata, sănătatea si/sau bunurile cetătenilor

6.     Distrugerea sigiliilor si orice interventie neautorizata asupra contorului de bransament

10.2

Constituie contraventii săvârsite de operator în domeniul serviciului energetic de interes local următoarele fapte si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       1.000 – 2.500 lei pentru persoane juridice

 

1.     Activitătile care pot pune în pericol viata, sănătatea si/sau bunurile cetătenilor

2.     Practicarea de preturi sau tarife altele decât cele stabilite de autoritatea de reglementare competentă si de contractul de delegare a gestiunii serviciului

3.     Intretinerea necorespunzătoare sau neluarea măsurilor de protectie împotriva inghetului a instalatiilor de distributie a energiei termice, corespunzător obligatiilor ce revin operatorului potrivit prevederilor legale sau clauzelor contractului de delegare a gestiunii serviciului

4.     Furnizarea agentului termic la parametri care pun în pericol siguranta instalatiilor de utilizare

5.     Fundamentarea si sustinerea cererii de stabilire sau de ajustare a preturilor si tarifelor cu date eronate, în scopul obtinerii unor tarife si preturi mai mari

6.     Refuzul de a se supune controlului autoritătilor de reglementare abilitate în ceea ce priveste preturile si tarifele

7.     Producerea, transportul si/sau distributia de energie termica fără licentă eliberată de autoritatea de reglementare competentă si/sau fără contract de delegare a serviciului acordat în conditiile legii de autoritatea administratiei publice locale

 

 

CAPITOLUL XI

PUBLICITATEA PE DOMENIUL PUBLIC

 

11.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-          500 – 2.500 lei – pentru persoane fizice

-       1.000 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Lipirea afiselor, posterelor sau anunturilor publicitare în alte locuri decât cele autorizate

2.     Montarea de panouri publicitare sau banere fără autorizare

3.     Neîntretinerea panourilor de afisaj sau de publicitate de către utilizatorii sau detinătorii legali

4.     Neschimbarea materialelor de publicitate uzate sau deteriorate de către detinătorii legali ai acestora

5.     Expunerea de materiale publicitare în cimitire, de către persoane fizice ori juridice

6.     Folosirea mijloacelor de transport în scopuri publicitare fără autorizatie si achitarea taxelor legale

7.     Nerespectarea distantei de amplasare a firmelor luminoase

8.     Nerespectarea distantei între panoul de reclamă si elementul cel mai avansat al fatadei unei constructii

9.     Nerespectarea procedurii de amplasare a fiecărui panou publicitar pe clădiri

10. Nerespectarea amplasării panourilor cu lumină dinamică în apropierea intersectiilor (la mai putin de 30,00 m. de semnalizările rutiere) sau în imediata vecinătate a clădirilor de locuit

11. Nerespectarea folosirii materialelor reflectorizante, a formei si dimensiunilor indicatoarelor rutiere, precum si a culorilor în combinatii specifice semnalizărilor rutiere la executia panourilor publicitare din zonele cu semnalizare rutieră sau din apropierea intersectiilor

12. Nerespectarea zonelor de amplasare a reclamelor sonore sau luminoase, care pot tulbura linistea publică

13. Nerespectarea folosirii în alcătuirea firmelor si reclamelor a textelor si imaginilor care contravin normelor legale în vigoare sau care aduc atingere bunelor moravuri

14. Nerespectarea prevederilor contractantului care montează sau demontează un sistem publicitar pe domeniul public sau privat al Municipiului Ploiesti

15. Nerespectarea amplasării formelor de reclamă pe:

-       clădiri monument sau cu valoare istorică, arhitecturală sau ambientală

-       clădiri ce adăpostesc sedii ale autoritătilor publice

-       obiecte de artă monumentală (statui, grupuri statuare etc.)

-       garduri ale cimitirelor, lăcasurilor de cult si grădinilor publice

-       spatii verzi amenajate si întretinute de asociatiile de proprietari

-       spatii verzi cu caracter ornamental sau cu valoare deosebită

-       locuri de joacă, locuri de odihnă existente în zona blocurilor de locuinte colective, cu exceptia celor aprobate prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Ploiesti

-       zone de circulatie pietonală cu o lătime mai mică de 2 m.

-       platforme gospodăresti

-       arbori

-       stălpi care sustin indicatoare rutiere si semaforizări

-       fatade vitrate ale unor spatii comerciale, fără acordul prealabil al proprietarului

-       terenuri care fac obiectul unor cereri de revendicare sau de constatare a dreptului de proprietate

16. Nerespectarea montării de semnale rutiere si indicatoare pe stâlpii adiacenti carosabilului doar pentru spitale, puncte sanitare, benzinării

17. Nerespectarea de către proprietarii suporturilor de publicitate a obligatiei de a mentiona, în mod permanent pe suprafata de afisaj, numele si adresa societătii, precum si numărul autorizatiei de construire

18. Nerespectarea, în perioada în care nu există contract de reclamă, de către proprietarii suporturilor a obligatiei de a anunta Primăria Municipiului Ploiesti si de a acoperi cu folie albă suprafetele de expunere

19. Amplasarea mesh-urilor pe parapetii balcoanelor imobilelor situate pe arterele principale de circulatie, pe clădirile cu destinatia de locuit sau în perimetrul rezervatiei de arhitectura a Municipiului Ploiesti

 

 

CAPITOLUL XII

TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL SI TRANSPORTUL IN REGIM DE TAXI

 

12.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       250 – 2.500 lei – pentru persoane fizice

-       500 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Punerea în circulatie a autovehiculelor de orice fel care sunt deteriorate, nu indeplinesc conditiile de curătenie si igienă sau care au scurgeri de ulei, motorină ori alti carburanti sau lubrifianti

2.     Transportul de persoane cu microbuze sau autobuze (cu exceptia autovehiculelor R.A.T.P. Ploiesti) fără autorizatie de circulatie eliberată de Primăria Municipiului Ploiesti, utilizarea altor terminale (capete de traseu), circulatia autovehiculelor pe alte trasee si oprirea în alte statii (pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor) decât cele stabilite potrivit art. 2 si art. 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 274/2002 modificată si completată cu Hotărârea Consiliului Local nr. 132/2005

3.     Circulatia vehiculelor de transport marfă cu masa maximă mai mare de 3,5 tone, în zonele de restrictie stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 34/2006 modificată si completată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 124/2006, fără a poseda autorizatie de circulatie sau vigneta emisă de Primăria Municipiului Ploiesti, sau cu autorizatie nevalabilă pentru perioada de timp, intervalul orar, tonajul, zona, sau categoria respectivă

4.     Conducerea unui autovehicul a cărui masă totală cântărită depăseste masa totală maximă autorizată

5.     Refuzul conducatorului auto de a supune autovehiculul operatiunilor de cântărire solicitate de agentii constatori

6.     Neasigurarea curăteniei în locurile de încărcare/descărcare a mărfurilor, materialelor, în statii si la capetele de linii ale mijloacelor de transport în comun

7.     Neafisarea în statii a graficelor de circulatie si a intervalelor orare specifice transportului în comun

8.     Nerespectarea graficelor de circulatie si a intervalelor orare specifice transportului în comun, exceptând cazurile de fortă majoră

9.     Neasigurarea curăteniei pe căile de rulare (inclusiv spatiile dintre sine) la tramvaie si în locurile de întoarcere, si a întretinerii căii de rulare în parametri tehnici normali de functionare

10. Neasigurarea curăteniei si igienizării mijloacelor de transport în comun si aflate în circulatie

11. Neasigurarea încărcării si etanseizării corespunzătoare a vehiculelor ce efectuează transportul diferitelor materiale, pentru a preîntâmpina împrăstierea lor în timpul transportului si murdărirea sau degradarea căilor publice

12. Transportul de materiale explozibile sau inflamabile în mijloacele de transport în comun

13. Coborârea, urcarea, blocarea sau fortarea usilor mijlocului de transport pe timpul mersului, transportul de animale vii sau păsări, cu exceptia celor acceptate de legislatia în vigoare, transportul unor bagaje voluminoase care stânjenesc călătorii, transportul materialelor tăioase (geamuri, oglinzi, unelte agricole, fierăstraie etc.), a obiectelor urât mirositoare, a hainelor sau materialelor care murdăresc sau agată pe ceilalti călători, călătoria pe mijloacele de transport pe tampoane sau între vagoanele tramvaielor

14. Antrenarea de discutii cu conducatorul mijlocului de transport si intrarea persoanelor străine în cabina acestuia pe timpul transportului

15. Difuzarea de muzică obscenă în mijlocul de transport în comun

16. Călătoria în mijloacele de transport în comun fără legitimatie de călătorie valabilă si refuzul de a plăti biletul de suprataxă, în valoare de 30 lei, pe loc, în mijlocul de transport

17. Deteriorarea aparatelor de taxat, a canapelelor, a instalatiilor de iluminat sau oricăror alte utilităti din dotarea mijloacelor de tranport – se recuperează prejudiciul conform legii

18. Provocarea de scandal în mijloacele de transport în comun sau incinta dipeceratelor

19. Fumatul, scuipatul, consumul de seminte si băuturi alcoolice, precum si a altor alimente care conduc la disconfortul celorlalti călători si aruncarea de hârtii, ambalaje si resturi de orice fel în mijloacele de transport în comun

20. Nerespectarea normelor de păstrare a curăteniei în mijloacele de transport în comun

21. Cântatul, cu exceptia colindelor în perioada sărbătorilor de iarnă, în mijloacele de transport în comun

22. Oprirea mijloacelor de transport în vederea îmbarcării/debarcării călătorilor între statii sau în afara peroanelor sau alveolelor destinate acestora

23. Schimbarea traseelor aprobate de Consiliul Local de către conducătorul auto sau alte persoane neautorizate

24. Folosirea mijloacelor de transport în comun în alte scopuri decât cele destinate

25. Nerespectarea obligatiei controlorilor si conducatorilor auto de pe mijloacele de transport în comun de a avea o tinută decentă, un comportament civilizat si de a purta la vedere ecusonul sau legitimatia de serviciu

26. Degradarea mijloacelor de transport în comun prin orice mijloace atât în mers cât si în stationare de către persoanele fizice, daca nu îndeplineste elementele constitutive ale infractiunii

27. Stationarea autovehiculelor destinate transportului de persoane sau bunuri în regim de taxi, în alte locuri decât cele prevăzute prin Hotărârea Consiliului Local nr. 64/2005

28. Efectuarea de transporturi de persoane sau bunuri în regim de taxi fără autorizatie de executie taxi eliberată de Primăria Municipiului Ploiesti – conform Hotărârii Consiliului Local nr. 328/2003 si Hotărârii Consiliului Local nr. 329/2003

29. Neîndeplinirea obligatiilor consemnate în art, 35, 36, 37 si 38 din Hotărârea Consiliului Local nr. 328/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare si desfăsurare a activitătii de transport în regim de taxi pe raza Municipiului Ploiesti

30. Efectuarea de către conducatorul taxiului a transportului fără documentele prevăzute la art. 15 din Regulamentul privind procedura de atribuire a autorizatiilor taxi aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 329/2003

 

 

CAPITOLUL XIII

INTRETINEREA SI REPARAREA STRĂZILOR

 

13.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-          500 – 1.500 lei – pentru persoane fizice

-       1.000 – 2.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Deteriorarea îmbrăcămintii părtii carosabile, a trotuarelor si a marcajelor rutiere prin circularea cu mijloace de transport ori utilaje neadecvate

2.     Executarea de lucrări sau interventii la reteaua tehnico-edilitară fără autorizările legale

3.     Neanuntarea organelor de specialitate din Primărie despre lucrările de constructii, reparatii sau interventii în carosabil, de unde rezultă pământ, moloz sau alte deseuri, în vederea stabilirii locului de depozitare a acestora

4.     Neîntretinerea permanentă a curăteniei santurilor de scurgere a apelor pluviale, a podetelor si tuburilor de beton aferente acesora, pe întreaga lungime aferentă proprietătii, în vederea evitării inundatiilor ori a stagnării apelor

13.2

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă contraventională si, după caz, ridicarea sau blocarea autovehiculelor, cu plata contravalorii prestatiei efectuate, următoarele fapte:

-       700 – 1.200 lei – pentru persoane fizice

-       900 – 1.500 lei pentru persoane juridice

 

1.     Oprirea si stationarea autovehiculelor pe locurile de parcare rezervate pentru diferite activităti pentru persoanele cu handicap, marcate si semnalizate corespunzător

2.     Parcarea si stationarea autovehiculelor în zona de protectie a santurilor, dacă aceasta ar putea duce la deteriorarea sau functionarea necorespunzătoare a santurilor

3.     Rezervarea locurilor de parcare pe carosabil sau domeniul public fără aprobarea Consiliului Local si semnalizarea acestora cu altfel de însemne, marcaje sau dispozitive decât cele agreate

4.     Executarea de marcaje stradale de către persoane neautorizate

5.     Organizarea de curse neautorizate auto, moto si vehicule cu tractiune animală

6.     Circulatia cu biciclete, motorete, scutere, ciclomotoare, motoscutere si motociclete pe trotuare

 

 

CAPITOLUL XIV

SALUBRIZAREA MUNICIPIULUI

 

14.1

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       100 – 1.000 lei – pentru persoane fizice

-       500 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Neîncheierea contractelor pentru evacuarea deseurilor menajere si asimilabile acestora cu operatorul autorizat

2.     Abandonarea sau depozitarea deseurilor menajere si stradale, a molozului si a ambalajelor pe spatiile verzi, căile de comunicatii, în locurile publice sau în alte locuri decât cele special amenajate

3.     Descărcarea directă a rezidurilor menajere în recipiente de precolectare secundară (containere, pubele), fără strângerea lor prealabilă în pungi de plastic închise

4.     Neasigurarea recipientelor de precolectare secundară pentru deseuri menajere si asimilabile acestora conform modelelor aprobate de Primăria Municipiului Ploiesti

5.     Amplasarea recipientelor de precolectare în alte locuri decât cele stabilite prin O.M.S. nr. 536/1997

6.     Schimbarea destinatiilor camerelor de colectare a gunoiului din dotarea blocurilor

7.     Depozitarea deseurilor pe platformele gospodaresti în afara recipientilor si nementinerea curăteniei platformei gospodăresti sau în jurul recipientilor

8.     Neasigurarea sau obstructionarea căilor de acces a mijloacelor de transport pentru ridicarea recipientilor de deseuri menajere de pe platformele gospodăresti

9.     Utilizarea cosurilor de gunoi stradale în alte scopuri decât depozitarea de către pietoni a deseurilor dimensiuni mici

10. Nedotarea punctelor de vânzare stradală cu recipiente cu capac pentru colectarea deseurilor menajere si asimilabile acestora

11. Abandonarea pe domeniul public si privat al Municipiului Ploiesti a obiectelor electocasnice si de mobilier scoase din uz

12. Abandonarea deseurilor periculoase (solventi, uleiuri uzate, baterii, anvelope etc.) în recipientii de colectare a deseurilor menajere si asimilabile acestora, platformele gospodaresti sau pe domeniul public

13. Utilizarea recipientilor pentru deseuri refolosibile (plastic, hârtie-carton, sticlă) în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate, fiind inscriptionate cu tipul de deseu

14. Nerespectarea prevederilor privind colectare selectivă a deseurilor

15. Neridicarea cadavrelor de animale de către firmele specializate la termenele prevăzute în contracte si neefectuarea dezinsectiei la locurile de unde au fost ridicate cadavrele

16. Intretinerea necorespunzătoare a mijloacelor de transport deseuri

17. Lipsa echipamentului de lucru si a ecusonului pentru personalul operatorului de salubritate

18. Neasigurarea de către operator a mijloacelor tehnice pentru deszăpezire încheiate cu Primăria

19. Impiedicarea operatorilor de a efectua lucrările de deszăpezire prin blocarea străzilor si trotuarelor cu autovehicule parcate în locuri nepermise sau cu mărfuri si ambalaje

20. Neîncheierea de contracte separate pentru ridicarea deseurilor de altă natură decât menajeră (deseuri din constructii si de la animale) cu firme autorizate

21. Transportul deseurilor menajere si/sau inerte la depozitele autorizate în mijloace auto deschise si neacoperite cu plasa de protectie

22. Neîncheierea contractelor pentru incinerarea deseurilor spitalicesti rezultate din activitatea sanitară de stat si particulară

14.2

Constituie contraventie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă, după cum urmează:

-       100 –    500 lei – pentru persoane fizice

-       500 – 2.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Neîntocmirea graficelor cu frecventă de colectare a deseurilor menajere si neavizarea lor de către organele în drept

2.     Nerespectarea graficelor de ridicare a deseurilor menajere si asimilabile acestora

3.     Neînstiintarea Serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Ploiesti asupra modificărilor ce intervin în graficele de colectare a reziduurilor

4.     Neridicarea întregii cantităti de deseuri si nementinerea în stare de curătenie a platformei gospodăresti si recipientilor

5.     Neefectuarea curăteniei căilor publice, parcurilor si a altor zone publice de către operatorul de serviciu public autorizat pentru efectuarea acestor lucrări

6.     Neasigurarea manipulării corespunzătoare a pubelelor si a cosurilor de deseuri stradale, precum si a celor amplasate pe zona verde, de către personalul operatorului serviciului public autorizat pentru a evita deteriorarea sau distrugerea acestora

7.     Netransportarea în aceeasi zi a deseurilor vegetale în urma amenajării si întretinerii spatiilor verzi, precum si neefectuarea salubrizării stradale, inclusiv golirea cosurilor de gunoi amplasate pe străzi si spatii verzi

8.     Neridicarea deseurilor menajere si nemenajere din depozitele constituite abuziv pe domeniul public si transportul la rampa ecologică

9.     Distribuirea de fluturasi promotie fără aprobarea Primăriei Municipiului Ploiesti

10. Predarea de deseuri din constructii sau animale transportatorilor neautorizati

 

 

CAPITOLUL XV

RESPECTAREA NORMELOR DE CONVIETUIRE SOCIALĂ

 

15.1

Cresterea de păsări si animale în Municipiul Ploiesti este permisă numai cu respectarea prevederilor Hotărârilor Consiliului Local nr. 126/2006 si nr. 135/2006 si în conformitate cu normele sanitar-veterinare si de igienă în vigoare.

Nerespectarea prevederilor art. 2 si 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 126/2006, precum si a art. 3.1 – 3.10, 4.1 si 5.1 – 5.6 din Hotărârea Consiliului Local nr. 135/2006, constituie contraventie, si se sanctionează cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.500 lei.

Păsările si animalele ce depăsesc numărul admis corespunzător art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 126/2006 vor fi confiscate si vor fi predate administratiei Parcului Memorial Constantin Stere.

15.2

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă cuprinsă între:

-       250 –    700 lei – persoane fizice

-       800 – 1.500 lei - persoane juridice

 

1.     Neevacuarea ritmică a reziduunilor animaliere colectate în fose septice creând astfel disconfort vecinilor. Fosa septica va fi amplasată la o distantă de 10 m. fată de cea mai apropiată locuintă conform reglementărilor igienico-sanitare în vigoare

2.     Murdărirea sau distrugerea mobilierului urban existent pe domeniul public (cosuri de gunoi, bănci, jocuri pentru copii, jardiniere)

3.     Amplasarea bătătoarelor de covoare si a pubelelor pentru colectarea deseurilor menajere la mai putin de 10 m. de ferestrele imobilelor si fără a respecta normele igienico-sanitare în vigoare

4.     Utilizarea domeniului public pentru diferite activităti gospodăresti (spălat rufe, gătit, etc.)

5.     Construirea în mod abuziv pe domeniul public de împrejmuiri si adăposturi de animale (câini, pisici etc.) si păsări

6.     Incinerarea sau abandonarea cadavrelor de animale si păsări pe domeniul public.

15.3

Toate animalele de companie vor avea carnet de sănătate cu vaccinurile la zi, întretinându-se igiena în apartamente si pe părtile comune ale imobilului pentru a nu crea disconfort vecinilor.

Proprietarii, detinătorii legali de câini de companie au obligatia să afiseze vizibil o placută cu inscriptionarea Câine periculos pe usa de acces în proprietate.

15.4

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă cuprinsă intre:

-       500 – 1.000 lei – pentru persoane fizice

-       600 – 1.500 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Detinerea si cresterea câinilor si pisicilor în alte conditii decât cele prevăzute în regulamente

2.     Detinenea de către asociatiile de locatari sau proprietari a câinilor pe spatiile comune, în jurul imobilelor sau în adăposturi amplasate pe domeniul public

3.     Obstructionarea autoritătilor sanitar-veterinare de stat de a-si exercita atributiile stabilite prin lege

4.     Accesul persoanelor însotite de câini în institutii publice, mijloace de transport în comun, săli de teatru si cinema, locuri de joacă pentru copii, chiar dacă acestia sunt prevăzuti cu botnită si condusi în lesă

5.     Producerea în mod repetat a zgomotelor care depăsesc limitele maxime stabilite de normele de igienă si de standardele în vigoare pentru zonele de locuit

 

 

CAPITOLUL XVI

CONSERVAREA SI PROTECTIA MEDIULUI

 

16.1

(1) Protectia zonelor verzi constituie obligatia tuturor persoanelor fizice si juridice. Schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi prevăzute în planurile urbanistice se face numai cu aprobarea Consiliului Local Ploiesti.

Terenurile virane din interiorul Municipiului Ploiesti, vor fi amenajate ca spatii verzi, în functie de suprafata si relieful lor, în raport cu necesitătile populatiei din zonele învecinate, dacă nu au fost restituite sau retrocedate în conditiile legii, proprietarilor sau mostenitorilor de drept ai acestora.

(2) Proprietarii sau administratorii apelor de suprafată au obligatia:

a.      să asigure curătenia si salubrizarea digurilor si a malurilor, a cursurilor de apă, decolmatarea acestora

b.     să asigure conservarea biodiversitătii speciilor de plante si animale valoroase care trăiesc în jurul apelor

c.     să planteze de-a lungul cursurilor de apă si pe malurile apelor stătătoare specii forestiere iubitoare de apă, valoroase din punct de vedere ornamental si oenologic

(3) Agentii economici care deversează apele uzate preepurate în pârâul Dâmbu, vor respecta conditiile impuse în autorizatia de gospodărire a apelor emisă de S.G.A. Prahova.

-       se interzice persoanelor fizice evacuarea de ape uzate din sistemele proprii de canalizare sau fose septice în pârâul Dâmbu

-       se interzice persoanelor fizice sau juridice construirea si utilizarea de puturi absorbante pentru colectarea apelor uzate

(4) Atunci când pentru executarea unor lucrări autorizate de constructii sau reparatii la clădiri sau infrastructură este necesar să se intervină pe zonele verzi, persoanele sau societătile care execută aceste lucrări sau, după caz, beneficiarii lor, au obligatia de a folosi cât mai putin posibil din zona verde, iar după terminarea lucrărilor să îndepărteze toate materialele si să refacă zonele verzi afectate.

Dacă lucrările prevăzute la alin. 1 impun tăierea unor arbori sau arbusti, cei care execută aceste lucrări sau, după caz, beneficiarii lor, vor suporta cheltuielile pentru plantarea altor arbori sau arbusti.

Măsura prevăzuta la alin. 2 nu se aplica în cazul cand distanta de la instalatiile subterane urbane cabluri electrice, tevi, conducte pentru gaze, alimentare cu apă, canalizare, termoficare) până la vegetatia lemnoasă sacrificată a fost mai mică de 2 m. în cazul arborilor si 1,5 m. în cazul arbustilor.

Se interzice tăierea fără justificare şi aprobare din partea institutiilor abilitate a arborilor si arbustilor pentru care s-a instituit regimul de protectie si conservare.

(5) Asociatiile de de proprietari pot prelua, pe bază de proces-verbal, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, spatiile verzi aferente blocurilor, spre întretinere. Amenajările ce vor fi necesare în urma actului de predare-primire, vor fi efectuate gratuit, pe bază de conventie, cu obligatia asociatiilor de proprietari sau locatari de a le întretine pe minim 5 ani.

In zonele verzi din jurul blocurilor se vor planta numai flori, arbori si arbusti ornamentali. Cultura plantelor legumicole, care au durată scurtă de vegetatie si talie mică, este interzisă. Plantarea pomilor fructiferi si a vitei de vie este permisă numai dacă se adoptă forme de conducere decorative, bolti, pergole, garduri etc. – si nu urmăresc, în principal, un scop economic. Plantarea arbustilor fructiferi – capsun, coacăz, zmeur etc. – este de asemenea, interzisă, din aceleasi considerente ca si pentru plantele legumicole.

(6) Tăierea totală sau partială a arborilor din parcuri, grădini, scuaruri, aliniamente stradale sau din jurul clădirilor va fi făcută numai de lucrătorii serviciului specializat din Primăria Municipiului Ploiesti, pe baza constatărilor proprii sau la sesizările întemeiate ale cetătenilor.

(7) Tăierea totală sau partială a arborilor este permisă numai în cazurile când acestia reprezintă un pericol real pentru trecători, clădiri sau alte bunuri din apropiere, împiedică efectuarea unor lucrări autorizate sau reparatii la clădiri si infrastructură, sau pun în pericol securitatea circulatiei.

Atunci când numai părti ale arborilor creează inconvenientele prevăzute la alin. 1 i se vor efectua tăieri partiale, îndepărtându-se numai ramurile respective.

Tăierea totală a arborilor se va face la nivelul solului, fiind interzis să rămână resturi care au un aspect inestetic sau constituie un pericol pentru trecători ori siguranta circulatiei.

(8) Stabilieste ca pentru refacerea fondului vegetal, pentru fiecare arbore tăiat să se planteze un număr de doi arbori sau 10 arbusti, solicitantul având obligatia fie de a încheia cu Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti un angajament de plantare, fie de a achita contravaloarea materialului săditor ce va fi asigurat si plantat de Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti.

(9) Pe domeniul public si privat al Municipiului Ploiesti păsunatul animalelor este interzis.

16.2

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă cuprinsă între:

-       250 – 1.000 lei – pentru persoane fizice

-       500 – 2.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Deteriorarea spatiilor verzi si a materialului dendrofloricol existent prin rupere, tăiere, călcare sau prin alte mijloace

2.     Efectuarea tăierilor de corectii, defrisări, scoaterea din rădăcini a arborilor, arbustilor, puietilor sau a lăstarilor fără autorizările legale

3.     Obstructionarea activitătii de toaletare si tăiere arbori

4.     Nerespectarea angajamentului de plantare de către solicitant

5.     Efectuarea plantărilor de arbori sau arbusti pentru amenajarea sau refacerea zonelor verzi pe amplasamente si fără autorizările legale

6.     Schimbarea destinatiei zonelor verzi fără autorizările legale

7.     Neîntretinerea în stare corespunzătoare a spatiilor verzi de către asociatiile de proprietari/locatari, conform conventiei încheiate cu Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti

8.     Neîntretinerea si nesalubrizarea spatiilor situate între limita de proprietate si rigola de scurgere a apelor de către asociatiile de proprietari/locatari

9.     Traversarea sau călcarea cu piciorul a zonelor verzi de către persoanele fizice

10. Tăierea în mod inestetic a arborilor sau arbustilor (tăierea se va face la nivelul solului sau, dacă este posibil, din rădăcini)

11. Contaminarea, poluarea cu deseuri de orice natură a pârâului Dâmbu si a altor amenajări hidroedilitare (lacuri, ochiuri de apă)

12. Nedecolmatarea, necurătirea si nesalubrizarea malurilor Dâmbului de către agentii economici care deversează ape uzate în Dâmbu conform prevederilor din autorizatia de gospodărire a apelor

13. Cultivarea plantelor leguminoase care au durată scurtă de vegetatie si talie mică, plantarea pomilor si arbustilor fructiferi în zona blocurilor de locuinte

14. Nementinerea în stare corespunzătoare a locurilor de agrement, de către detinătorii legali

15. Circulatia sau stationarea autovehiculelor sau vehiculelor în parcuri sau pe zone verzi

16. Arderea deseurilor vegetale, menajere sau de altă natură pe domeniul public

17. Nerespectarea art. 16.1 alin. 9

18. Nepredarea amplasamentului către Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti pentru repararea domeniului public

19. Executarea lucrărilor pe domeniul public care nu au contract cu Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti

20. Insusirea arborilor doborâti de pe domeniul public sau privat al localitătii în urma unor fenomene naturale sau a arborilor care au fost tăiati, scosi din rădăcini în cadrul unor lucrări specifice, fără aprobarea serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Ploiesti

21. Aplicarea unor tratamente cu pesticide fără autorizare

22. Nemontarea tubulaturii pentru evacuarea gazelor arse la instalatiile proprii de încălzire astfel încât să nu producă discomfort vecinătătilor

23. Prelucrarea sau depozitarea unor materiale care emană mirosuri respingătoare sau fum

Contravaloarea refacerii zonelor verzi distruse prin faptele de mai sus va fi suportata de către cei care au produs paguba, în urma evaluării efectuate de inspectorii de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Ploiesti.

16.3

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă cuprinsă între:

-         3.000 – 6.000 lei – pentru persoane fizice

-       25.000 – 50.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Arderea miristilor, tufărisurilor sau vegetatiei ierboase de către proprietarii si detinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu fără acceptul autoritătii competente pentru protectia mediului si fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgentă

2.     Neîntretinerea perdelelor forestiere, a aliniamentelor de protectie, spatiilor verzi, parcurilor, gardurilor vii pentru îmbunătătirea capacitătii de regenerare a atmosferei, protectia fonică si eoliană de către proprietarii si detinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu

3.     Neluarea măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau functional, în special a celor situate de-a lungul căilor de comunicatie rutiere, feroviare de către proprietarii si detinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu

4.     Schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi prevăzute în planurile urbanistice

5.     Degradarea mediului prin depozitări necontrolate de deseuri de orice fel

6.     Neîntretinerea si neînfrumusetarea clădirilor, a curtilor şi împrejurimilor acestora, a spatiilor verzi din curti si dintre clădiri, a arborilor decorativi, în conformitate cu planurile de urbanism

7.     Deversarea de către persoanele fizice si juridice în apele de suprafată sau subterane a apelor uzate, fecaloid menajere

16.4

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă cuprinsă între:

-         5.000 – 10.000 lei – pentru persoane fizice

-       30.000 – 60.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Nerespectarea sarcinilor stabilite de autoritătile competente privind conditiile de producere, colectare, reutilzare, reciclare, tratare, transport si eliminare deseuri

2.     Poluarea apelor de suprafată prin spălarea de obiecte, produse, ambalaje, materiale

3.     Depozitarea pe maluri, în albiile râurilor, apele de suprafată si în zonele umede deseuri de orice fel

4.     Introducerea în apele de suprafată si în zonele umede a substantelor explozive, tensiune electrică, narcotice sau alte substante periculoase

16.5

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă cuprinsă între:

-         7.500 –   15.000 lei – pentru persoane fizice

-       50.000 – 100.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.     Deversarea în apele de suprafată sau subterane ape uzate, substante petroliere sau periculoase, ape care contin substante periculoase

2.     Refuzul de a facilita verificarea, inspectia si controlul activitătilor ai căror titulari sunt

3.     Nerealizarea în totalitate si la termen a măsurilor impuse în conformitate cu actele de reglementare si prevederile legale de persoanele imputernicite cu verificarea, inspectia si controlul în domeniul protectiei mediului

 

 

CAPITOLUL XVII

PROTECTIA  PUBLICA IN PIETE SI TÂRGURI DIN MUNICIPIUL PLOIESTI

 

17.1

Entitătile subordonate Consiliului Local au următoarele obligatii:

1.     să încheie cu societătile de salubrizare contracte ferme de ridicare a deseurilor si să urmărească respectarea riguroasă a graficelor de ridicare a deseurilor

2.     să stabilească reguli obligatorii pentru toate persoanele care desfăsoară activităti comerciale privind păstrarea ordinii si curăteniei si să le aducă la cunostintă aceste reguli

3.     să asigure căi de acces pentru mijloacele de transport care efectuează aprovizionarea, salubrizarea sau interventiile în caz de urgentă

4.     să asigure în fiecare piată prezenta unui număr suficient de angajati care să supravegheze respectarea regulilor stabilite pentru desfăsurarea unui comert civilizat

5.     să pună la dispozitia comerciantilor cântare verificate si omologate din punct de vedere metrologic

6.     asigure sectorizarea pietelor pe categorii de produse si să asigure în fiecare sector conditiile specifice pentru comercializarea categoriilor de produse la parametri optimi pentru un comert civilizat

7.     să încaseze taxele stabitite de Consiliul Local de la toti comerciantii, să elibereze chitante

8.     asigure puncte pentru colectarea deseurilor refolosibile, a celor biodegradabile si a ambalajelor

9.     să permită comercializarea de produse agroalimentare numai persoanelor care pot justifica provenienta mărfii si calitatea acesteia

17.2

Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă cuprinsă între:

-         500 – 1.500 lei – pentru personalul de executie;

-       1.000 – 2.500 lei – pentru personalul de conducere

în situatia nexecutarii atributiunilor de serviciu prevăzute de art. 17.1.

17.3

Persoanele fizice si juridice care desfăsoară activităti comerciale în piete si târguri sunt obligate:

1.     să respecte regulile stabilite de Administratia Pietelor privind curătenia si ordinea în piete

2.     să permitä accesul mijloacelor de transport care efectuează aprovizionarea si salubrizarea în piete, interventiile în caz de urgentă

3.     să dea dovadă de comportament civilizat în relatiile cu clientii si ceilalti comercianti din piată, să aibă o tinută decentă si ecuson de identificare

4.     să păstreze si să comercializeze produsele în conditii igienico-sanitare

5.     să cântăreasca corect produsele comercializate si să permită clientilor să verifice dacă produsele au fost cântărite exact

6.     să folosească numai cântare verificate, omologate si înregistrate

7.     să achite taxele stabilite de Administratia Pietelor pentru produsele pe care le comercializează, să păstreze chitantele până la plecarea din piată si să le prezinte la control

8.     să ridice marfa nevândută si să depoziteze ambalajele si alte obiecte în numai în locuri special amenajate

9.     să afiseze la loc vizibil datele de identificare si preturile practicate

10. să respecte programul de functionare al pietei sau târgului

11. respecte programul de acces pentru aprovizionare al autovehiculelor si de stationare a acestora pe o perioadă de max. 30 minute (timpul legal de încărcare si descărcare a mărfurilor)

12. să nu distrugă, degradeze sau modifice amplasamentul pentru mijloacele fixe sau obiectele de inventar

17.4

Constituie contraventie încălcarea de către comercianti a prevederilor art. 17.3 si se sanctionează cu amendă cuprinsă între:

-       100 –    500 lei – pentru persoane fizice

-       200 – 1.000 lei – pentru persoane juridice

17.5

Constituie contraventie următoarele fapte dacă nu au fost săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infractiuni si se sanctionează cu amendă după cum urmează:

-          500 – 1.000 lei – pentru persoane fizice

-       1.000 – 2.000 lei – pentru persoane juridice

 

1.      Lipsa documentelor justificative privind provenienta si calitatea produselor conform normelor legale în vigoare

2.      Vânzarea produselor de orice tip din vehicule. Desfăsurarea de activităti comerciale en-gros sau en-detail în parcările de aprovizionare

3.      Urmarirea de către administratorii pietelor a respectării sectorizării pe tipuri si genuri de produse de către comercianti, precum si emiterea de aprobări neconforme sectorului stabilit.

4.      Desfăsurarea activitătii în piete si obor fără detinerea de către administratorul legal a autorizatiei sanitare si sanitar-veterinare

5.      Desfăsurarea activitătii comerciale pe alei si pe căile de acces din interiorul pietelor

6.      Stationarea mijloacelor de transport pe căile publice din jurul platourilor pietelor, cu exceptia celor autorizate

7.      Nerespectarea suprafetei închiriate în imobilul halelor centrale

8.      Deteriorarea mobilierului din interiorul din interiorul Halelor Centrale

9.      Blocarea intrărilor la subsolul Halelor Centrale cu autoturisme si auto marfă, precum si spălarea acestora în subsol

10. Nerespectarea si neîntretinerea curăteniei în spatiul închiriat

11. Fumatul si consumul de băuturi alcoolice în spatiile închiriate

12. Comercializarea de produse ce nu fac obiectul contractului

13. Perceperea diferentelor de pret în cazul practicării unor preturi mai mari sau a valorificarii unor cantităti mai mari decât cele înscrise în documentele legale

14. Folosirea mijloacelor de încălzire improvizate

15. Neintretinerea curateniei pe spatiul aferent (trotuarele) din jurul imobilului Halele Centrale

16.  Functionarea în afara programului avizat potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 211/2002 de către agentii economici, asociatiile familiale si persoanele fizice autorizate – în cazul repetarii contraventiei – retragerea avizului

17.6

Produsele agroalimentare confiscate vor fi valorificate prin Cantina de ajutor social si prin Administratia Domeniului Public Ploiesti la Stabilimentul pentru câini, în mod gratuit.

Celelalte produse si bunuri confiscate, altele decât cele agroalimentare, vor fi valorificate în mod gratuit persoanelor aflate în evidenta Directiei de Protectie Socială.