privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea autovehiculelor oprite, stationate sau parcate neregulamentar pe drumurile publice sau pe terenurile apartinand domeniului public sau privat ale municipiului Ploiesti
Consiliul Local al
municipiului Ploiesti:
vazand expunerea de motive a primarului municipiului Ploiesti si
raportul de specialitate al Administratiei Domeniului Public Ploiesti prin care
se propune reglementarea activitatii de blocare, ridicare, transport,
depozitare si eliberare a autovehiculelor oprite, stationate, sau parcate
neregulamentar pe drumurile publice sau pe terenurile apartinand domeniului
public sau privat al municipiului Ploiesti;
in conformitate cu
prevederile art.10 alin.1 lit. a) si b) si alin.2 din Decretul nr. 328/1966
privind circulatia pe drumurile publice, republicat si art. 37, 38, 39 si 42
din regulamentul pentru aplicarea acestuia si pentru stabilirea si sanctionarea
contraventiilor in acest sector, republicat;
in temeiul Legii nr.
215/2001 privind administratia publica locala.
H O T A R A
S T E:
Art. 1
|
Aproba Regulamentul de
organizare si efectuare a activitatilor de blocare, ridicare, transport,
depozitare si eliberare a autovehiculelor oprite, stationate sau parcate neregulamentar
pe drumurile publice sau pe terenurile apartinand domeniului public sau
privat ale municipiului Ploiesti, care face parte integranta din prezenta
hotarare. |
Art. 2 |
Aproba taxele speciale
pentru efectuarea operatiei de blocare, ridicare, transport, depozitare si
eliberare a autovehiculelor oprite, stationate sau parcate neregulamentar pe
drumurile publice sau pe terenurile apartinand domeniului public sau privat
ale municipiului Ploiesti conform art. 7 din regulament. |
Art. 3 |
Selectarea agentilor
economici care vor fi autorizati sa efectueze operatia de blocare, ridicare,
transport, depozitare si eliberare a autovehiculelor oprite, stationate sau
parcate neregulamentar pe drumurile publice sau pe terenurile apartinand
domeniului public sau privat ale municipiului Ploiesti se va face prin
selectie de oferte in baza unui caiet de sarcini elaborat de Administratia
Domeniului Public, avizat de Politia municipiului Ploiesti si aprobat de
Primaria municipiului Ploiesti. |
Art. 4 |
Prevederile prezentei
hotarari intra in vigoare la data publicarii ei. |
Art. 5 |
Administratia Domeniului
Public va aduce la indeplinire prevederile prezentei hotarari. |
Data
in Ploiesti, astazi, 27 iulie 2001 Presedinte
de sedinta, Ioan
Dumitrescu
|
Contrasemneaza, Secretar, Maria
Magdalena Mazalu
|
de organizare
si efectuare a activitatilor de blocare sau ridicare, transport, depozitare si
eliberare
a
autovehiculelor oprite, stationate sau parcate
neregulamentar pe drumurile publice sau pe
terenurile
apartinand domeniului public sau privat
al municipiului Ploiesti
Art. 1
|
Prezentul regulament prevede
organizarea si efectuarea activitatilor de blocare sau ridicare, transport,
depozitare si eliberare a autovehiculelor oprite, stationate sau parcate
neregulamentar pe drumurile publice sau pe terenurile apartinand domeniului
public sau privat al municipiului Ploiesti. |
Art. 2
|
Activitatile de la art. 1 sunt
organizate de catre Primaria municipiului Ploiesti prin Administratia
Domeniului Public si se efectueaza de catre
Regia de Transport Public Ploiesti si agentii economici autorizati
prin dispozitia Primarului. |
Art. 3
|
Supravegherea si verificarea modului
de respectare a prevederilor prezentului regulament, precum si evidenta
agentilor economici care efectueaza aceste activitati se face de catre
Administratia Domeniului Public. |
Dispozitii generale
Art. 3
|
Autovehiculele oprite, stationate sau parcate neregulamentar pe
drumurile publice, trotuarele, zonele verzi, spatiile cu alta destinatie
decat parcarea aflate pe domeniile publice sau private ale municipiului Ploiesti
pot fi supuse blocarii sau ridicarii, transportarii si depozitarii in spatii
special destinate, pana la eliberarea acestora proprietarilor.
Masura ridicarii se aplica in cazul autovehiculelor care incalca
prevederile art. 37, 38, 39 si
42 din Regulamentul pentru
aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulatia pe
drumurile publice respectiv pentru stabilirea si sanctionarea contraventiilor
in acest sector, republicat, precum si in cazul blocarii accesului in
parcajele de resedinta sau de utilitate privata. Aceasta activitate se
desfasoara pe drumurile publice, in piete, in zona de actiune a
indicatoarelor rutiere "Oprirea interzisa" sau "Stationarea
interzisa" insotite de semnul
aditional "cu ridicare"
sau blocare, pe care va fi
inscris si un numar de telefon la care se pot obtine informatii cat si in
zonele, unde prin pozitia sa, vehiculul oprit, stationat sau parcat
neregulamentar determina congestionarea, pune in pericol siguranta
circulatiei, stanjeneste lucrarile de igienizare, de reparare a drumurilor
publice si de refacere a marcajelor rutiere, lucrari marcate prin indicatoare
de circulatie corespunzatoare. Masura blocarii se aplica autovehiculelor oprite, stationate sau
parcate neregulamentar pe trotuare precum si in cazul incalcarii
reglementarilor stabilite pentru parcajele publice, parcuri si zonele verzi
ale municipiului Ploiesti. |
Art. 5
|
Asupra autovehiculelor politiei, pompierilor, salvarii si ale altor
unitati speciale in misiune, precum si asupra celor de interventie pentru
transportul in comun, reabilitarea suprafetei carosabile sau retelelor
edilitare (supraterane sau subterane) nu se dispune masura blocarii sau
ridicarii. |
Art. 6
|
Constatarea
opririi, stationarii sau parcarii neregulamentare a autovehiculelor pe
drumurile publice sau pe terenurile apartinand domeniului public sau privat
ale municipiului Ploiesti se face de organele de politie sau de persoanele
imputernicite de catre primarul municipiului Ploiesti .
Organele de politie dispun in scris masurile de blocare sau ridicare a
autovehiculelor si asista la aceste operatiuni. |
Art. 7
|
Pentru efectuarea operatiunilor de blocare si/sau ridicare ale
autovehiculelor oprite, stationate sau parcate neregulamentar se instituie
urmatoarele taxe speciale: ง
150.000 lei pentru fiecare autovehicul ridicat; ง
100.000 lei pentru fiecare autovehicul blocat;
Taxele speciale se incaseaza
de catre Administratia Domeniului Public si se fac venit la bugetul
Consiliului Local al municipiului Ploiesti.
Taxele speciale se indexeaza periodic cu indicele preturilor de consum
pentru servicii prin Dispozitia Primarului. |
Art. 8
|
Cheltuielile
efectuate de catre agentii economici autorizati cu blocarea si ridicarea
autovehiculelor se recupereaza prin perceperea unor tarife unice fundamentate
de agentii economici si aprobate de primarul municipiului Ploiesti. |
Art. 9
|
Deblocarea
sau restituirea autovehiculelor se efectueaza numai dupa ce proprietarul
prezinta urmatoarele documente: a)
copia procesului verbal de constatare a contraventiei; b)
dovada achitarii tarifului reprezentand contravaloarea operatiunilor
efectuate de agentul economic autorizat conform art.8; c)
dovada achitarii taxei speciale conform art.7. Taxa se achita in
contul Administratiei Domeniului Public nr. 501010636596 deschis la
Trezoreria Ploiesti.
Pentru autovehiculele blocate
sau ridicate din
parcari publice cu
plata, trebuie facuta suplimentar si dovada platii restante a
tarifului de parcare. |
Art. 10
|
Autorizatia
de blocare si/sau ridicare este documentul prin care se atesta capacitatea
agentului economic de a efectua prestatiile prevazute la art.1 din prezentele
norme in conditii de siguranta si calitate.
Eliberarea si retragerea autorizatiei se face prin dispozitia scrisa a
primarului municipiului Ploiesti. |
Art. 11
|
Agentii economici care doresc sa fie autorizati sa efectueze
activitatile de la art.1 din prezentele norme trebuie sa depuna o cerere in
acest sens la Administratia Domeniului Public Ploiesti. Aceasta va analiza
modul in care solicitantul indeplineste conditiile din caietul de sarcini si
va propune Primarului municipiului Ploiesti emiterea dispozitiei de
autorizare. |
Art. 12
|
Autorizatiile pentru activitatile de blocare si/sau ridicare se supun normelor privind documentele cu regim
special si sunt eliberate prin Administratia Domeniului Public. Autorizatiile
se elibereaza intr-un singur exemplar
pentru un agent economic. |
Art. 13
|
Autorizatiile pentru activitatea de blocare si/sau ridicare de
autovehicule se inscriu in "Registrul societatilor autorizate pentru
activitatea de blocare si ridicare autovehicule" deschis la
Administratia Domeniului Public Ploiesti. Registrul cuprinde pentru fiecare
agent economic urmatoarele date: a) denumirea
agentului economic; b) data
eliberarii; c) cod
fiscal; d) numarul
autorizatiei; e) numele
si prenumele persoanei fizice desemnate de agentul economic autorizat pentru
conducerea si organizarea activitatilor de blocare si/sau ridicare autovehicule. f)
numarul de autovehicule speciale de
ridicat; g) numarul
de dispozitive de blocare; h)
locul de depozitare si eliberare a autovehiculelor ridicate; i)
numar de telefon unde pot fi contactati: patron, director si
conducator de pe vehiculul specializat. |
Art. 14
|
Ori de cate
ori apar modificari ce privesc datele
inscrise in "Registrul
societatilor autorizate pentru blocare si ridicare autovehicule",
agentul economic are obligatia sa sesizeze in scris la Administratia
Domeniului Public Ploiesti, care va efectua modificarea corespunzatoare in
registru. |
Art. 15
|
Autorizatia pentru activitatea de blocare si/sau ridicare nu este
transmisibila.
Conducatorii autovehiculelor cu care se efectueaza activitatile de
blocare si/sau ridicare trebuie sa detina permanent, la bordul
autovehiculului, autorizatia pentru activitatea de blocare si/sau ridicare in
copie, precum si evidenta autovehiculelor blocate sau ridicate. |
Art. 16
|
In cazul autorizatiilor pentru activitatea de blocare si/sau ridicare
pierdute sau sustrase se aplica reglementarile in vigoare cu privire la modul
de gestionare si manipulare a documentelor cu regim special.
Eliberarea unui duplicat se efectueaza dupa prezentarea dovezii de
publicare intr-un ziar local, iar in cazul celor deteriorate care pot fi
identificate dupa continut, in baza originalului. |
Modul de desfasurare
a activitatii de blocare/ridicare transport, depozitare si eliberare
a
autovehiculelor oprite sau stationate
neregulamentar
Art. 17
|
Programul de desfasurare al activitatilor de blocare si ridicare este
zilnic intre orele 8.00 18.00, cu exceptia zilelor de sambata, duminica si
a sarbatorilor legale iar programul de deblocare, respectiv eliberare a
autovehiculelor este permanent.
Activitatea de ridicare se poate desfasura si in zilele exceptate si
poate avea program permanent in zonele unde se impune aceasta masura
suplimentara, ca urmare a unor manifestari sociale, culturale, sportive,
vizite de stat oficiale, situatii meteo nefavorabile, lucrari de amenajare a
drumului etc.
Administratia Domeniului Public, in colaborare cu Biroul Politiei
Rutiere va stabili traseele si zonele unde se va desfasura activitatea de
blocare si ridicare, conform unui plan de actiune general ce poate fi
actualizat saptamanal sau in functie de situatiile create. |
Art. 18
|
Echipajele care desfasoara activitatile
de blocare sau ridicare vor actiona prompt la solicitarea agentilor
constatatori. |
Art. 19
|
Echipajele care efectueaza blocarea trebuie sa aplice pe parbrizul sau
geamul lateral stanga fata al autovehiculului anuntul privind incalcarea
prevederilor prezentei hotarari. |
Art. 20
|
Pentru autovehiculele ridicate, ghiseul pentru achitarea sumelor in
vederea eliberarii va fi amplasat in incinta spatiului de depozitare, astfel
incat eliberarea vehiculului se va face imediat dupa efectuarea platii. |
Art. 21
|
In
cazul in care conducatorul autovehiculului oprit, stationat sau parcat
neregulamentar se prezinta inainte de inceperea operatiunii de transport, eliberarea
autovehiculului se va face pe loc, in urma achitarii taxei catre
Administratia Domeniului Public si a ฝ din cheltuielile de ridicare
transport, urmand ca amenda contraventionala sa fie achitata conform
prevederilor legale. |
Art. 22
|
Agentul
economic autorizat trebuie sa solicite agentului constatator dispozitia
scrisa de ridicare sau blocare, sa o pastreze si sa o prezinte neconditionat,
la solicitarea conducatorului autovehiculului blocat sau ridicat. Dupa
dispunerea de catre agentul constatator a masurii de blocare sau ridicare,
operatorul va fotografia pozitia autovehiculului oprit, stationat sau parcat,
pe care se va mentiona data si ora fotografierii. In
cazul in care autovehiculul prezinta avarii, de regula se va apela la blocare
iar in cazul in care se impune ridicarea se vor face fotografii (anterioare
ridicarii) cu zonele avariate ale autovehiculului. La
cererea Administratiei Domeniului Public, Biroului Politiei Rutiere sau a
instantei judecatoresti competente sa solutioneze o eventuala plangere,
agentul economic trebuie sa puna la dispozitia acestora fotografiile din care
sa rezulte pozitia autovehiculului inaintea dispunerii masurii de blocare sau
ridicare. |
Art. 23
|
Agentul economic autorizat va incasa sumele prevazute in prezenta
hotarare referitoare la contravaloarea operatiunilor efectuate si a taxei
speciale.
Pentru sumele incasate agentul economic este obligat sa elibereze
documente justificative.
Amenda contraventionala privind oprirea, stationarea sau parcarea
neregulamentara se achita conform legislatiei in vigoare, agentul constatator
procedand la intocmirea procesului verbal de constatare a contraventiei, in
baza caruia se poate elibera autovehiculul ridicat sau blocat, dupa achitarea
celorlalte obligatii stabilite. |
Art. 24
|
Agentul economic care desfasoara activitatile de blocare si/sau
ridicare autovehicule are urmatoarele obligatii: ุ sa execute blocarea sau
ridicarea autovehiculelor in baza programului intocmit de catre Administra]ia
Domeniului Public Ploiesti impreuna cu Biroul Politiei Rutiere din cadrul
Politiei municipiului Ploiesti, actionand prompt la orice solicitare a
acestora; ุ sa execute deblocarea sau
eliberarea autovehiculelor numai dupa ce s-a facut dovada achitarii sumelor
prevazute in prezentul regulament si s-a prezentat procesul verbal de
constatare a contraventiei; ุ sa poarte, pe timpul
activitatii, o imbracaminte distincta cu ecuson si insemne privind
activitatea efectuata (firma, numele si prenumele); ุ sa anunte dispeceratul
Politiei Rutiere imediat ce s-a efectuat o ridicare a unui autovehicul si
locul unde a fost transportat. |
Art. 25
|
Agentul economic autorizat pentru blocarea sau ridicarea
autovehiculelor are urmatoarelor obligatii: ุ sa tina evidenta zilnica a
masinilor ridicate sau blocate; ุ sa achite sumele datorate
Administratiei Domeniului Public; ุ sa comunice in scris la Administratia
Domeniului Public Ploiesti ori de cate ori apar modificari privind datele
inscrise in "Registrul societatilor autorizate pentru blocari si
ridicari autovehicule"; ุ sa asigure conditii
materiale pentru buna desfasurare a activitatii nominalizata in art. 1 al
prezentului regulament. |
Art. 26
|
Agentul economic autorizat va tine o evidenta zilnica, pe formulare
inseriate in doua exemplare, din care sa rezulte: pentru fiecare operatiune ุ locul si ora la care s-a
facut constatarea si s-a efectuat operatiunea de ridicare sau blocare; ุ orele la care s-a efectuat
achitarea sumelor si eliberarea autovehiculului; ุ agentul constatator care a
dispus masura, seria si numarul procesului verbal de constatare, precum si
incadrarea faptei; ุ numarul de inmatriculare
al autovehiculului blocat sau ridicat, respectiv numarul de inregistrare al
autovehiculului daca exista; ุ persoana care a facut
operatiunea respectiva. sinteza zilnica ุ privind numarul autovehiculelor ridicate si/sau
blocate, eliberate ca si numarul celor ramase in custodia agentului economic.
Echipajele vor avea asupra lor evidenta zilnica a activitatii. Un
exemplar din evidenta zilnica se depune la Politia municipiului Ploiesti Biroul
Politiei Rutiere si al doilea exemplar va ramane la agentul economic.
Sinteza saptamanala a activitatii se va transmite la Administratia
Domeniului Public Ploiesti. |
Art. 27
|
Anuntul aplicat pe parbrizul sau geamul lateral va contine urmatoarele
date: ุ baza legala in care s-a
efectuat operatiunea; ุ suma ce trebuie achitata
pentru deblocarea autovehiculului, reprezentand contravaloarea operatiunilor
efectuate, taxa speciala datorata Administratiei Domeniului Public Ploiesti
precum si modalitatea de achitare a amenzii contraventionale, conform
legislatiei in vigoare; ุ locul unde poate fi
achitata aceasta suma adresa, telefon; ุ denumirea agentului
economic care a efectuat operatiunea de blocare si numarul autorizatiei; ุ numarul ecusonului agentului
constatator care a dispus masura. |
Art. 28
|
Agentii econimici care doresc sa fie autorizati sa desfasoare
activitatile prevazute la art.1 trebuie sa-si constituie un fond de
despagubire echivalent a 5.000 $, ce va fi depus intr-un cont purtator de
dobanda si atestat de o scrisoare de garantie bancara in favoarea
Adminisratiei Domeniului Public valabila pe perioada de valabilitate a
autorizatiei pentru activitatea de blocare/ridicare.
Scopul depozitului este de a acoperi despagubirea ce trebuie platita
imediat pentru o eventuala avariere a unui autovehicul ridicat sau blocat. El
va fi reconstituit dupa fiecare despagubire achitata. |
Art. 29
|
In
cazul avarierii unui autovehicul in timpul operatiunilor de ridicare,
transport, depozitare si eliberare, se va derula urmatoarea procedura: ุ Daca la eliberare,
proprietarul constata defectiuni la caroseria autovehiculului, delegatul
agentului autorizat va face poze fata-spate ale autovehiculului, cu evidentierea
orei si datei si se va intocmi un proces verbal. ุ In prezenta
reprezentantului agentului economic autorizat, a proprietarului vehiculului
si al agentului constatator (al Administratiei Domeniului Public Ploiesti, al
Biroului Politiei Rutiere sau al societatii de asigurari cu care agentul
economic autorizat are incheiat contract de asigurare civila pentru
activitatea de transport) se incheie un proces verbal folosind ca probe
relevante fotografiile autovehiculului realizate in momentul constatarii stationarii
neregulamentare si la eliberare. ุ Proprietarul are dreptul
sa efectueze reparatia autovehiculului la orice firma autorizata, in baza
procesului verbal intocmit conform alin. 1 art. 29. ุ Dupa efectuarea reparatiei
proprietarul autovehiculului va depune un duplicat al facturii la agentul
economic autorizat, care are obligatia sa o onoreze in termen de 36 de ore si
sa transmita la Administratia Domeniului Public confirmarea de plata. ุ In cazul nerespectarii
termenului de 36 de ore, Administratia Domeniului Public va achita din fondul
de garantie al agentului economic autorizat, in limita a
5000 $ plata facturii in termen de 36 ore. ุ Agentul economic autorizat
nemultumit de valoarea facturii reprezentand contravaloarea reparatiei
efectuate se poate adresa unei instante, reclamand numai firma care a
executat reparatia, pentru evaluarea incorecta a acesteia.
Nerespectarea acestei proceduri de catre agentul economic se
sanctioneaza cu 25% din tariful de despagubire. La a doua abatere a agentului
economic, acestuia i se anuleaza autorizatia pentru activitatea de blocare /
ridicare, iar fondul de despagubire va fi trecut la bugetul Administratiei Domeniului Public. |
Sanctiuni si contraventii
Art. 30
|
Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda urmatoarele
fapte, daca nu sunt savarsite in asemenea conditii incat sa fie considerate,
portivit legii penale, infractiuni: a)
efectuarea de blocari sau ridicari de catre agentii economici
neautorizati sau persoane fizice, cu amenda de la 8.000.000 -10.000.000 lei
pentru fiecare vehicul ridicat sau blocat; b)
efectuarea de blocari sau ridicari de catre agentii economici
autorizati fara dispozitie scrisa a agentilor constatatori (organe de politie
sau imputerniciti ai primarului municipiului Ploiesti) cu amenda de la
5.000.000 7.000.000 lei si ridicarea autorizatiei; c)
incalcarea prevederilor art.14 si 15 din Regulament prevazute in
Anexa nr.1 la prezenta hotarare, cu amenda de la 2.000.000 3.000.000 lei si cu ridicarea autorizatiei; d)
incalcarea prevederilor art.17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26 si
27 din prezentul Regulament, cu
amenda de la 2.000.000 3.000.000 lei si cu ridicarea autorizatiei.
Prevederile Legii nr. 32/1968
cu modificarile si completarile ulterioare referitoare la constatarea
contraventiilor, aplicarea
sanctiunii, plata si incasarea amenzii, precum si caile de atac se
aplica si contraventiilor stabilite prin prezenta hotarare. |
Art. 31
|
Neplata de catre agentii economici autorizati a taxelor prevazute la
art.8 din prezenta hotarare, precum si neindeplinirea prevederilor art. 28 si
29 din Regulament prevazute in Anexa nr.1 la prezenta hotarare sau a
prevederilor caietului de sarcini prevazut in Anexa nr. 2 la prezenta
hotarare, se sanctioneaza cu anularea autorizatiei pentru activitatea de
blocare/ridicare. |