SERVICIUL PUBLIC LOCAL COMUNITAR
DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR
MUNICIPIUL PLOIEŞTI
Începând din data de 01.07.2023 cetățenii beneficiază de fotocopiere gratuită a documentelor necesare întocmirii actului de identitate.
Nu se onorează programările pentru zilele nelucrătoare, stabilite sau anunţate ulterior prin acte normative, zile în care nu se desfăşoară activitate de lucru cu publicul.
ATENȚIE: "NECONFIRMAREA REZERVĂRII ÎN TERMEN DE DOUĂ ORE DUCE LA ANULAREA PROGRAMĂRII!"
Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor al Municipiului Ploiești (SPCLEP-Ploiești) a implementat, în cursul acestui an, Serviciul Informatic Integrat de Evidență a Actelor de Stare Civilă (SIIEASC). 💡🌐
Astfel, cetățenii/aparținătorii primesc certificate de stare civilă de naștere, căsătorie și deces tipărite în format nou, conform Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă aprobate prin HG 255/2024.
👉🏻 Certificatele de stare civilă eliberate în baza Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă aprobate prin HG 64/2011, precum și extrasele multilingve ale actelor de stare civilă eliberate în baza Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Convenției nr.16, semnată la Viena la 08.09.1976, aprobată prin HG 727/2013, sunt și rămân valabile...detalii
COMUNICAT DE PRESĂ
Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, începând cu data de 26.09.2022, Serviciul Public Local Comunitar de Evidența a Persoanelor - Municipiul Ploiești suplimentează activitatea de preluare a documentelor cu încă un ghișeu, care va funcționa, fără programare on-line, la nivelul Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanelor (S.E.I.P.).
Măsura a fost luată pentru a se evita aglomerația, în contextul situațiilor înregistrate, la nivel local, în ceea ce privește termenul de programare on-line a cetățenilor, în vederea depunerii cererilor pentru eliberarea actelor de identitate.
Astfel, activitatea S.E.I.P. va funcționa după următorul sistem:
În cazul în care vă aflaţi într-o situaţie absolut deosebită şi puteţi prezenta în susţinerea cererii dumneavoastră documente/înscrisuri care să ateste că vă aflaţi într-o asemenea situaţie (certificate, adeverinţe medicale, contracte de muncă, dosare de examen/concurs, oferte bancare, programări notariale, bilete de călătorie etc), vă puteţi programa la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Prahova https://www.djep-prahova.ro/ la numărul de telefon: 0244.302.135 (Ploieşti, Strada Vasile Lupu nr. 60-62. NUMAI dacă vi se confirmă – telefonic - programarea la DJEP-PH, acolo achitaţi şi contravaloarea CI).
Lista cu localitatile arondate SPLCEP Ploiesti...AICI
Potrivit ART. 19 alin. (2) din OUG nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români “Titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile.”
Reguli de comportare in caz de furtuna sau tornada...AICI
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta Persoanelor Ploiesti este operator de date cu caracter personal inregistrat sub nr. 2250...detalii
Informatii privind circulatia anumitor documente oficiale intre Statele membre…detalii
TAXE
STARE CIVILA si SERVICIUL EVIDENTA INFORMATIZATA A PERSOANELOR
Beneficiar: S.P.C.L.E.P. CUI 17434519
IBAN RO59TREZ52121G330800XXXX
EXCEPTIE: TAXA PRIVIND DESFACEREA CASATORIEI PRIN DIVORT PE CALE ADMINISTRATIVA
Beneficiar P.M.P. CUI 2844855
IBAN RO30TREZ52121340202XXXXX
ANULARILE/VERIFICARILE pentru programarile online se pot face prin solicitare, respectiv dovezile achitarii taxelor se pot transmite la urmatoarele adrese de e-mail:
- starecivila@spclep-ploiesti.ro (pt. "PROGRAMARE ONLINE CASATORII")
- evidentapersoanelor@spclep-ploiesti.ro (pt. "PROGRAMARE ONLINE EVIDENTA PERSOANELOR"). Va rugam, NU UITATI sa transmiteti datele de identificare, ora si ziua pt care solicitati ANULAREA/VERIFICAREA programarii!
Va multumim pentru intelegere!"
CAMPANIE DE CONSTIENTIZARE...detalii
PROGRAM SERVICIU STARE CIVILĂ...AICI
PROGRAM ÎNREGISTRĂRI DECESE...AICI
PROGRAM
SERVICIUL EVIDENȚA INFORMATIZATĂ A PERSOANELOR...AICI
ACTE DE IDENTITATE...detalii |
Pentru eliberarea cărţilor de identitate şi a cărţilor de alegător, etc. trebuie să vă adresaţi Serviciului Evidenţa Informatizată a Persoanelor.
PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL
Informaţiile prezentate au caracter orientativ. Mai multe detalii despre termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului puteţi afla aici.
ACTE DE STARE CIVILĂ...detalii |
Pentru eliberarea actelor de stare civilă trebuie să vă adresaţi Serviciului de Stare Civilă al Municipiului Ploieşti.
AMENZI
STARE CIVILA si SERVICIUL EVIDENTA INFORMATIZATA A PERSOANELOR
Beneficiar : P.M.P. CUI 2844855
IBAN RO65TREZ52121A350102XXXX
IMPORTANT!
PRIVIND INTERDICȚIA ÎNSCRIERII ÎN ACTUL DE IDENTITATE A UNEI ADRESE DE DOMICILIU, DACĂ ÎN R.N.E.P. SUNT ÎNREGISTRATE MAI MULT DE 10 PERSOANE LA ADRESA RESPECTIVĂ ȘI EXCEPȚIILE INSTITUITE DE LEGIUITOR
Anunț informativ - privind înregistrarea mai multor persoane la o adresă...detalii