Miercuri, 10 noiembrie 2010  s-a desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti Cupa României la gimnastică ritmică. Această competiţie s-a dorit a fi un regal sportiv la care au participat primele şase gimnaste calificate la Campionatele Naţionale pe fiecare categorie, de la copii până la senioare. Intr-un cadru festiv, odată cu premierea gimnastelor câştigătoare, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a primit, alături de alte trei cluburi din ţară – CS Anghel Saligny Iasi,CSS1 Constanta şi LPS Baia-Mare – Premiul de Excelenţă din partea Federaţiei Române de Gimnasticã Ritmicã. Preşedinta Federaţiei, dna. Irina Deleanu, a avut în vedere la acordarea acestor premii, interesul  manifestat de cluburile din ţară în promovarea  gimnasticii ritmice în rândul copiilor. In cadrul secţiei de gimnastică ploieştene, la Sala Leonard Doroftei, se află în pregătire peste 50 de copii  cu vârste cuprinse între 4 si 10 ani.